Connect with us
Advertisement

Uncategorized

Forul decizional al Regiunii Centru se reuneşte la Alba Iulia. Viitorul Program Operațional Regional 2014-2020, printre cele mai importante subiecte

Publicat

Reprezentanţii Regiunii Centru se întrunesc la Alba Iulia pentru a decide viitoarele direcții de dezvoltare ale regiunii, în special atragerea de fonduri nerambursabile. Ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru va avea loc marţi, la Hotel Parc, începând cu ora 11.00. Planul de Dezvoltare Regională al celor șase județe din Regiunea Centru, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu va fi unul dintre cele mai importante subiecte de pe ordinea de zi. Viitorul Program Operațional Regional 2014-2020 va fi discutat de către toți cei prezenți pentru a putea eficientiza utilizarea resurselor și asigura o mai bună absorbție a fondurilor nerambursabile.

Primul proiect de hotărâre propus pe agenda ședinței vizează aprobarea Raportului execuției bugetare al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru pe anul 2013, alături de Bilanțul contabil pe 2013, urmat de Raportul Comisiei de cenzori.

Cel de-al doilea punct al agendei Ordinii de zi propune spre analiză și aprobare Raportul de activitate al CRESC Centru pe anul 2013. Planul de Dezvoltare al Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020 (PDR Centru) a fost definitivat și va fi supus dezbaterii și aprobării celor prezenți. După supunerea la vot a acestor proiecte de hotărâre, factorii decizionali ai Regiunii Centru vor dezbate în vederea avizării Acordul Cadru de delegare a atribuțiilor privind implementarea Programului Operațional Creșterea Competitivității Economice. Cele două programe de atragere a fondurilor nerambursabile derulate de către ADR Centru la nivel regional, POR și POSCCE, vor fi supuse analizei participanților la ședință în privința rezultatelor obținute, a problemelor identificate și a lecțiilor învățate. Viitoarele direcții de dezvoltare, precum și fondurile alocate la nivelul Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020, dar și proiectele relevante la nivel local și regional pentru care este nevoie de finanțare nerambursabilă, sunt alte tematici ce vor fi abordate de către reprezentanții Regiunii.

Ordinea de zi a ședinței mai supune atenției celor prezenți studiul privind ”Actualizarea evaluării finale a POR 2007-2013”, precum și un studiu realizat la nivel regional privind comunitățile defavorizate. În vederea pregătirii viitoarelor linii de finațare a Uniunii Europene axate pe cercetare și inovare, va fi discutată de cei prezenți și necesitatea de a elabora la nivel regional o strategie privind specializarea inteligentă, printr-un proiect finanțat de UE.

La şedinţă organizată de către ADR Centru vor participa preşedinţii celor şase consilii judeţene din Regiunea Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum şi primarii nominalizaţi ca reprezentanţi ai municipiilor, ai oraşelor şi comunelor din fiecare judeţ.

„Unul dintre subiectele importante de pe ordinea de zi a ședinței este Planul de Dezvoltare Regională al celor șase județe din Regiunea Centru, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Viitorul Program Operațional Regional 2014-2020, va fi discutat de către toți cei prezenți pentru a putea eficientiza utilizarea resurselor de care dispunem și asigura o mai bună absorbție a fondurilor nerambursabile. De asemenea, factorii de decizie ai Regiunii Centru vor fi informați asupra stadiului proiectelor depuse în acest an, pentru reabilitarea unităților de învățământ în urma realocării de fonduri europene. Noi, toți cei prezenți la această ședință, vom încerca să stabilim un cadru de referință care să ne susțină în pregătirea dezvoltării unitare a regiunii, să avem o abordare realistă ca direcții de dezvoltare regională pe viitor și, în același timp, să încercăm pe cât posibil să prevenim eventuale probleme în derularea proiectelor beneficiarilor“, a declarat Simion Creţu, directorul general ADR Centru.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement