Mâine, se împlinesc doi ani de când ÎPS Irineu a fost întronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Alba Iuliei. La ceremonia din 5 iunie 2011, s-au reunit peste 3.000 de crendicioşi din trei judeţe ale ţării.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu Pop s-a născut la data de 2 iulie 1953, în comuna Băseşti, judeţul Maramureş. Şcoala elementară a urmat-o în comuna natală, între anii 1960-1968. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (1968-1973), ale Institutului Teologic din Sibiu (1974-1975), continuându-şi apoi studiile la Institutul Teologic din Bucureşti (1975-1978).

Publicitate

La 1 august 1978, la vârsta de 25 de ani, a intrat în obştea Mănăstirii Sinaia din judeţul Prahova, aşezământ monahal prestigios, cu viaţă duhovnicească neîntreruptă de peste trei sute de ani. La puţin timp, a fost tuns în monahism, de sărbătoarea Sfintei Parascheva (14 octombrie 1978), primind la călugărie numele Irineu. Peste doi ani, la aceeaşi sărbătoare (14 octombrie 1980), a fost hirotonit ieromonah de către Preasfinţitul Roman Ialomiţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Între anii 1981-1984 a urmat cursurile de Doctorat din cadrul Institutului Teologic din Bucureşti, apoi a primit o bursă de studii în Statele Unite ale Americii, la Institutul Teologic Prezbiterian din Princeton (1985 – 1988).

În 26 octombrie 1989, a primit rangul de arhimandrit, după care a fost numit Superior al Aşezămintelor ortodoxe româneşti de la Ierusalim şi Iordan şi Reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului. Un an mai târziu, la 30 octombrie 1990, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Publicitate

Vedeţi AICI galerie foto de la evenimentul de acum doi ani.