Administrație
Şedinţă la Consiliul Judeţean Alba. Vezi proiectele de hotărâre propuse pentru aprobare
Consilierii judeţeni din Alba s-au reunit în sedinţă ordinară, joi, 18 octombrie, de la ora 11.00, pentru a discuta şi aproba 17 proiecte incluse pe ordinea de zi. Printre acestea, s-a aflat modernizarea drumului turistic Jina – Şugag, pe Valea Sebeşului, în apropiere de Transalpina, trecerea drumului comunal Vinerea – Săliştea la categoria drum judeţean, implementarea proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” la Sântimbru. De asemenea, s-a mai decis desemnarea reprezentantului CJ Alba în CA la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alba Iulia, repartizări de sume pentru dezvoltare locală şi lucrări de infrastructură, utilizarea excedentului bugetar.
Şedinţa a avut următorul proiect al ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre privind includerea unor bunuri în Inventarul proprietăţii private a Judeţului Alba şi aprobarea concesionării acestora către S.C. APA-CTTA S.A.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat cu Asociaţia „Agora” Alba Iulia pentru implementarea Proiectului „Serviciu de Integrare Socio-Profesională – Atelier Insert Decor”, finanţat de Ambasada Franţei în România.
3. Proiect de hotărâre privind punerea la dispoziţia Proiectului „Serviciu de Integrare Socio-Profesională – Atelier Insert Decor” a două bunuri – spaţii cu suprafaţa utilă totală de 60 mp, situate la parterul imobilului din Municipiul Alba Iulia, Bd. Regele Carol I, nr. 39, proprietate publică a Judeţului Alba.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţionării, prin negociere directă, a unui teren în suprafaţă de 275 mp, în cadrul Proiectului „Reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii generale şi de turism în arealul turistic Mărginimea Sibiului – Valea Sebeşului (judeţele Sibiu şi Alba) – Modernizarea drumului de interes turistic DJ 106 E pe tronsonul Jina – Şugag / Valea Sebeşului / DN 67 C”.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Judeţului Alba a construcţiei aparţinătoare imobilului „Gospodaria anexă”, situat în satul Sâncrai, str. Andrei Mureşanu nr. 100, municipiul Aiud, judeţul Alba, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acesteia.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea încadrării din categoria funcţională de drum comunal a DC 218: Vinerea (DJ 704) – Săliştea (DJ 705 E) aparţinând Oraşului Cugir şi Comunei Săliştea, în categoria funcţională de drum judeţean cu indicativul DJ 704 K.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 2 la Convenţia de parteneriat nr. 9510/139/39/12.10.2010 încheiată între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia şi Asociatia „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” Aiud pentru funcţionarea Casei de tip familial „Sf. Ilie Tesviteanul” Aiud.
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adiţional nr. 1 la Convenţia de Colaborare încheiată între Ministerul Mediului, Consiliul Judeţean Alba şi Consiliul Local al Comunei Sîntimbru pentru implementarea Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”.
9. Proiect de hotărâre privind modificarea si completarea Organigramei, Statului de
funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.
10. Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcţii al Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud.
11. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean Alba în Consiliul de Administraţie al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alba Iulia.
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea Monografiei economico-militară a Judeţului Alba.
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor de execuţie ale bugetului local al Judeţului Alba, bugetului creditelor interne şi bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pentru trimestrul III al anului 2012.
14. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 20/26.01.2012 privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale din Judeţul Alba a sumelor pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri judeţene şi comunale, pe anul 2012.
15. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al Judeţului Alba, bugetului propriu al Judeţului Alba, a bugetului creditelor interne şi a bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe anul 2012.
16. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 21/26.01.2012 privind constituirea şi utilizarea excedentului bugetului local, în anul 2012, cu modificările ulterioare.
17. Proiect de hotărâre cu privire la completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 169/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News