Prețul la apă va crește semnificativ în județul Alba. Operatorul APA CCTA Alba a anunțat miercuri că tariful pentru metrul cub de apă potabilă crește cu 1,85 de lei iar cel pentru canalizare cu 2,35 de lei. 

Publicitate

În total, vorbim despre o majorare importantă. Spre exemplu, operatorul a simulat un consum de 7 metri cubi pe lună pentru o familie.

Factura va fi mai mare cu 12,95 lei pe lună pentru apa potabilă, respectiv cu 16,45 lei/lună pentru serviciul de canalizare.

Comunicatul operatorului

SC APA CTTA SA ALBA implementează mai multe proiecte din fonduri europene, (POS Mediu, POIM și, P.N.R.R.), finalizate sau aflate în desfasurare, iar o condiție obligatorie de eligibilitate pentru finanțarea proiectelor de investiții realizate din fonduri publice acordate de la bugetul de stat/și sau din fonduri nerambursabile o reprezintă elaborarea unui plan de afaceri pe o perioadă de reglementare economică de 5 ani și o strategie de tarifare, conform legislației în vigoare.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ APA ALBA, împreună cu operatorul a elaborat o strategie tarifară care prevede ajustări ale prețurilor și tarifelor.

Prețul apei la data de 1 septembrie 2023, în condițiile avizării favorabile de către ANRSC a planului de afaceri care stă la baza strategiei de tarifare, va fi de 6,95 lei/1000 l, TVA inclus, structurat astfel:

  • Creșterea nominală în termeni reali, conform strategiei de tarifare: 0,55 lei/1000 litri apă potabilă
  • Creștere nominală datorată inflației considerată la ajustare: 1,15 lei/1000 litri apă potabilă
  • Preț nou, exclusiv TVA: 4,68 + 0,55 + 1,15 = 6,38 lei/1000 litri apă potabilă
  • Preț nou, cu TVA 9% inclus: 6,95 lei/1000 litri apă potabilă
Publicitate

Preț actual apă potabilă: 4,68 lei/1000litri apă potabilă + TVA 9% = 5,10 lei/1000 litri de apă potabilă

Diferența față de prețul actual în factură: 1,85 lei/1000 litri apă potabilă

Tariful pentru serviciul de canalizare la data de 1 septembrie 2023, în condițiile avizării favorabile de către ANRSC a planului de afaceri care stă la baza strategiei de tarifare, va fi de 7,49 lei/1000 l, TVA inclus, structurat astfel:

  • Creșterea nominală în termeni reali, conform strategiei de tarifare: 0,91 lei/1000 litri apă

uzată

  • Creștere nominală datorată inflației considerata la ajustare: 1,24 lei/1000 litri apă uzată
  • Tarif nou, exclusiv TVA: 4,72 + 0,91 + 1,24 = 6,87 lei/1000 litri apă uzată
  • Tarif nou, cu TVA 9% inclus: 7,49 lei/1000 litri apă uzată
Publicitate

Tarif actual serviciul canalizare: 4,72 lei/1000 litri apă uzată + TVA 9% = 5,14 lei/1000 litri apă uzată

Diferența față de tariful actual în factură: 2,35 lei/1000 litri apă uzată

Notă: Calculul reprezintă un calcul estimativ al tarifului, cu considerarea inflației la data ajustării 20.06.2023, majorarea finală, în termeni nominali, va depinde de inflația cumulată reală conform INSSE (Indicele Prețurilor de Consum), de la data solicitării ajustării de tarif de la ANRSC.

Cu cât va plăti mai mult o familie, pe lună

Spre exemplu, un apartament cu o familie formată din 3 persoane, care consumă în medie 7 mc de apă lunar, va plăti mai mult în noile condiții, cu 7x1,85 = 12,95 lei/lună pentru apa potabilă, respectiv cu 7x2,35 = 16,45 lei/lună pentru serviciul de canalizare.

Publicitate

Avizul ANRSC și aprobarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Apa Alba” au ca obiect doar strategia de tarifare.

Strategia de tarifare cuprinsă în planul de evoluție al tarifului determină doar creșterea de 0,55 lei/1000 litri apă, respectiv 0,91 lei/1000 l apă uzată, impactul determinant asupra tarifului final fiind datorat reglementărilor legislative în vigoare care impun aplicarea inflației asupra tarifului și adăugarea TVA.

Această creștere a tarifului se datorează în mod semnificativ nivelului ridicat al inflației.