Connect with us
Publicitate

Actualitate

Majorarea salariilor poliţiştilor, pentru muncă suplimentară. Condiţii de acordare, într-un proiect MAI

politie mascati

Publicat

Un proiect MAI aflat în consultare publică prevede condiţiile în care poliţiştii pot primi majorări de 75% din salarii. Este vorba despre personalul care desfăşoară activități deosebite, cu caracter operativ sau neprevăzut, ce presupun muncă suplimentară şi nu pot fi compensate cu timp liber.

Personalul respectiv are statut special și nu se încadrează în timpul prevăzut de lege pentru compensarea muncii suplimentare cu timp liber, de 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.

În categoria “personal cu statut special”, potrivit acestui proiect, intră “cadrele militare în activitate, polițiștii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate din unităţile M.A.I.”

Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut […], care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă), proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare”, se arată în proiect.

Totodată, potrivit art. 35 alin. (7) din ordonanța de urgență menționată, „condiţiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3), precum şi activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite”, potrivit documentului MAI.

Activitățile vizate sunt cele deosebite, desfășurate în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, pentru îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor de serviciu specifice unității potrivit competențelor legal stabilite.

Trebuie să se desfăşoare într-una dintre următoarele condiții:

– cu grad ridicat de risc asupra integrității fizice, sănătății sau vieții personalului implicat;

– cu un grad ridicat de complexitate și dificultate

– presupun intervenția specializată în funcție de nivelul de urgență și/sau gravitate al situației/ evenimentului;

– la creșterea capacității operaționale a unității, precum și în situații de catastrofe, calamităţi, tulburări de amploare ale ordinii şi siguranţei publice ori alte asemenea evenimente.

Trebuie, de asemenea, să aibă un caracter operativ sau neprevăzut.

Ministerul precizează că “prezentul proiect de act normativ a fost redactat ținându-se cont de necesitatea înlocuirii Ordinului ministrului afacerilor interne nr.40/2018 privind condițiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, prin prisma faptului că temeiul legal în baza căruia acesta fusese aprobat a fost modificat odată cu aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

Față de condițiile care au stat la baza aprobării Ordinului ministrului afacerilor interne nr.40/2018 nu au fost aduse modificări, reglementarea condițiilor de acordare a majorării, a formulei de determinare a acestui drept salarial și a modalității de plată în baza documentelor justificative specificate, rămânând în continuare aceeași”.

Alte prevederi din proiect:

Prestarea muncii suplimentare în condițiile prevăzute la art. 4 se dispune de şeful ierarhic, în scris, fără a se depăşi 180 de ore anual.

În cazuri cu totul deosebite, se poate aproba prestarea muncii suplimentare peste plafonul de 180 de ore anual, dar nu mai mult de 360 de ore anual, în baza unui raport nominal întocmit de șeful ierarhic, aprobat de ordonatorul de credite, cu acordul sindicatului reprezentativ sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii, precum şi cu încadrarea în fondurile bugetare alocate pentru plata muncii suplimentare.

Conducătorii/șefii unităților care au calitatea de ordonatori de credite (…) stabilesc, la propunerea personalului cu funcții de conducere din subordine, măsuri privind munca suplimentară prestată, în vederea încadrării în fondurile bugetare alocate pentru plata acestei munci, respectiv în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/ salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă.

Majorarea se plătește personalului cu statut special dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

– există ordinul/dispoziţia şefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în condițiile prevăzute, scris(ă) și emis(ă) conform competenţelor şi regulilor stabilite la nivelul fiecărei unităţi. În situațiile care implică desfășurarea de urgență a muncii suplimentare, ordinul/dispoziţia şefului ierarhic poate fi comunicată și verbal, dar cu obligația de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil;

– nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensaţii etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară;

– compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci;

– se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinație.

Proiectul a fost publicat pe site-ul MAI, marţi, 29 ianuarie, şi este în consultare publică 10 zile.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate