Connect with us
Advertisement

Eveniment

Majorări salariale pentru medici, asistenți și personal sanitar. De la 1 august: 500 lei garda, 100 lei/zi de sărbătoare lucrată

Publicat

Guvernul a aprobat vineri o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi majorate salariile pentru personalul de specialitate medico-sanitar angajat cu timp parţial care efectuează gărzi şi pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar care asigură asistenţă medicală.

Ministerul Muncii a anunțat că, de la 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar, care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă, şi personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar, care asigură asistenţa medicală, beneficiază şi de o indemnizaţie lunară brută, după cum urmează:

  • 500 lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază
  • 1.000 lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi în afara normei legale de bază
  • 500 lei pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi
  • 500 lei pentru asistenţii medicali, tehnicieni de radiologie şi imagistică licenţiati, asistenţi medicali de laborator clinic licenţiaţi, licenţiaţi în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţi medicali dentari licenţiati, asistenţi medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţi medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, moaşe, asistenţi medicali, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor.

De asemenea, se va acorda o indemnizaţie între 100 lei şi 300 lei lunar pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, pentru toate categoriile de personal, cu excepţia medicilor specialişti şi primari şi a biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor care efectuează lunar una sau două gărzi în afara normei legale de bază.

Se acordă și contravaloarea voucherelor de vacanță

„Măsura adoptată urmează să se aplice până la data intrării în vigoare a noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice, iar banii necesari acestor majorări pentru personalul din unităţile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, pentru eliminarea inechităţilor şi discrepanţelor din rândul salariaţilor din unităţile sanitare publice, se mai reglementează acordarea contravalorii voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru cei care până la această dată nu au beneficiat de vouchere de vacanţă.

Actul normativ adoptat mai prevede instituirea unei limite clare a duratei concediului de odihnă anual de până la 38 de zile lucrătoare în funcţie de vechime, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul sectorului bugetar „Sănătate”.

Totodată, pentru facilitarea ocupării locurilor de muncă din sistemul de sănătate, se reglementează că salariaţii concediaţi prin concediere colectivă, în urma desfiinţării unei unităţi sanitare, au dreptul de a fi reangajaţi cu prioritate pe posturile reînfiinţate, în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă, în cadrul unui termen de 12 luni de la data la care au fost concediaţi.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement