Actualitate
Majoritatea românilor au acces la internet şi citesc ştiri online. Mai puţin de opt la sută folosesc servicii bancare electronice
Jumătate din populația țării are acces la internet și îl utilizează în mod frecvent, iar dintre aceștia 70% citesc știri online. Cu toate acestea, doar mai puţin de 8 la sută folosesc servicii bancare online.
„Din cercetările noastre am ajuns la concluzia că undeva la 80% din clienții bancarizați folosesc internetul cel puțin o dată pe săptămână, iar 60% dintre aceștia accesează internetul pe terminale mobile. Cu toate acestea, undeva la mai puțin de 8% din populația României folosește serviciile bancare online”, a declarat Marian Ignat, director executiv BCR, la o conferinţă de specialitate.
„Românii petrec mult timp pe internet, cam 24 de ore pe săptămână stau cu ochii într-un ecran, conform unor statistici. 85% din aplicațiile care se dezvoltă azi sunt pregătite pentru a fi folosite în cloud, ceea ce arată că ne ducem către un public țintă, conectat la internet. Începem să facem multe lucruri pe internet. Ne conectăm televizoare, ceasuri, frigidere la internet. Începem să trăim în această fereastră spre lumea virtuală și este normal ca băncile să își dorească să fie prezente acolo, să ne ofere serviciile în mediul electronic”, a spus Toma Cîmpeanu, CEO Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI).
Potrivit reprezentanților ANSSI, infractorii se adaptează „din mers” la evoluția tehnologică iar una dintre preocupările societății actuale este în ce măsură comportamentul utilizatorilor îi poate „ajuta” sau împiedica pe infractori să-și atingă scopul.
ANSSI a atras atenția și asupra faptului că producătorii device-uri încep să facă rabat inclusiv de la siguranța cibernetică, sub presiunea competiției din piață.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News