Un bărbat în vârstă de 36 de ani şi o tânără de 20 de ani, ambii din Aiud au fost reţinuţi, miercuri, sub acuzaţiile de trafic de minori, proxenetism şi prostituţie. Grupul infracţional a fost destructurat de ofiţerii BCCO Alba Iulia şi procurorii DIICOT. Cei doi ar fi recrutat mai multe minore din Aiud, cu vârste între 15 şi 17 ani, în scopul exploatării lor sexuale.

Publicitate

UPDATE: Cei doi se numesc Radu Aurelian Nicula (36 de ani) şi Rodica Mariana Ţitrom (20 de ani), din Aiud şi au primit mandate de arestare preventivă.

Acţiunea în urma căreia au fost depistaţi cei doi a fost desfăşurată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  - Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu ofiţeri  de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba.

Potrivit unui comunicat DIICOT, a fost începută urmărirea penală şi pusă în mişcare acţiua penală faţă de doi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi prostituţie.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În cursul anului 2013, inculpaţii, la intervale diferite de timp au recrutat mai multe minore domiciliate în municipiul Aiud, cu vârste între 15 şi 17 ani, în scopul exploatării lor sexuale, intermediind legăturile cu diverşi „clienţi” şi transportând minorele la domiciliile acestora, precizează reprezentanţii DIICOT.

Mai mult, inculpatul N. R. A. a înlesnit practicarea prostituţiei şi unor persoane de sex feminin  majore, activitate de pe urma căreia acesta a obţinut foloase materiale injuste. Inculpaţii au încercat zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori.

Publicitate

Inculpaţii au fost reţinuţi prin ordonanţele procurorului emise la 25 septembrie, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a se formula propunere de arestare preventivă  la Tribunalul Alba. Inculpaţii beneficiază de garanţia legală şi constituţională a prezumţiei de nevinovăţie.

foto: arhivă