Connect with us
Publicitate

Actualitate

„Mândra mea, mândră de la Ciugud”, noul album semnat Ionuț Fulea

Publicat

Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia a găzduit, duminică seară, lansarea noului album al interpretului Ionuț Fulea. Înconjurat de prieteni dragi, majoritatea oameni de folclor, Fulea a lansat albumul ”Mândra mea, mândră de la Ciugud”. Noul CD al artistului conține 16 piese preluate din folclorul românesc, de la artiști renumiţi.

Peste  650 de persoane, printre care și numeroase personalități din lumea politică din Alba au luat parte la eveniment. Aici îl putem aminti pe primarul Mircea Hava, președintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel, prefectul Ștefan Bardan și lista poate continua.  Pe scenă și-au făcut apariția, pe rând, artiști consacrați deja, dar și tinere speranțe.  Au impresionat audiența intepreți precum: Matilda Pascal-Cojocărița, Mirela Mănescu, Adina Hada Medrea, Mariana Deac, Dinu Iancu Sălăjanu, Traian Jurchelea, Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocșa, Constantin Enceanu, Oana Carmen Bozga, Tudor Fulea (fiul interpretului). Spectacolul a fost acompaniat de  Ansamblul ”Crai Nou”, dar și de ”Codru de România”. Evenimentul a fost prezentat de Sergiu Vitalian Vaida, care a reușit să aducă zâmbete pe  chipurile celor prezenți. Un scurt moment artistic a oferit și  dirijorul Ștefan Cibu, precum și scriitorul Constantin Sârbu.

Toate acestea au făcut ca spectacolul să fie unul fastuos, gustat din plin de publicul spectator.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate