Connect with us
Publicitate

Actualitate

„Maratonul Centenar – 100 de ani, 100 de km” de la Cluj – Napoca, la Alba Iulia. Lista câștigătorilor

Publicat

”Sărbătoare a sportului, sărbătoare a patriotismului, sărbătoare a civismului, toate într-un singur eveniment, marca Divizia 4 Infanterie Gemina”, au transmis reprezentanții Diviziei. Și, dacă ar fi să îl cităm pe generalul de brigadă Nicolae Tonu, președintele comitetului de organizare a maratonului, un altfel de demers se înscrie în seria de manifestări dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri realizat de o „echipă de oameni inimoși, empatici și devotați”.

Așteptați la Alba Iulia de șeful Marelui Stat Major al Apărării

Evident, aport fundamental pentru derularea evenimentului sportiv a fost adus de colegii din Batalionul 136 Geniu „Apulum” și Clubul Sportiv Atletic Cluj. Cu toții au avut sprijinul Prefecturii județului Alba, al Consiliului Județean Alba, al Primăriei Municipiului Alba Iulia, al Societății Inter Cars România și al Asociației „Eftimie Croitoru”.

m

La linia de sosire amplasată în Cetate, zona „Sala Unirii 1 Decembrie 1918”, cei 120 de maratoniști și cutezători au fost așteptați nu doar de prieteni, colegi și cetățeni ai orașului, ci și de șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, și de șeful Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu.

La aceștia s-au mai adăugat reprezentanți ai autorităților publice din județul Alba. Toți participanții merită respectul nostru atât pentru voința lor de luptători, cât și pentru efortul fizic considerabil.

Lista cu cei care au urcat pe podium:
Clasamentul tronsonului albastru al maratonului:
Feminin:
Locul I: Laura Popescu
Locul II: Argentina Korobian
Locul III: Costina Mihuți
Masculin:
Locul I: George Șurlea
Locul II: Claudiu Gorgan
Locul III: Viorel Timiș
Clasamentul tronsonului galben al maratonului:
Feminin:
Locul I: Georgiana Brânzea
Locul II: Violeta Chifor
Locul III: Mirela Resteman
Masculin:
Locul I: Viorel Fleșer
Locul II: Alin Laslo
Locul III: Adrian Crăciunescu
Clasamentul tronsonului roșu al maratonului:
Feminin:
Locul I:Ionela Dobriță
Locul II: Raluca Ieremia
Locul III: Ștefania Ene
Masculin:
Locul I: Imre Laslo
Locul II: Alexandru Șorban
Locul III: Zsolt Daragics
Clasamentul tronsonului tricolor al maratonului:
Feminin:
Locul I: Ionela Puia
Locul II: Bianca Mărginean
Locul III: Mihaela Botezan
Masculin:
Locul I: Marius Bușcă
Locul II: Andrei Ștefana
Locul III: Marian Sârbu
Între organizatori, nucleul tare și motorul evenimentului a fost constituit din maiorul Mihaela Botezan și plutonierul adjutant Vasile Hoble, ei înșiși niște sportivi cu palmares în competiții sportive și aplicativ-militare naționale și internaționale. Doi oameni cu forță care continuă și chiar amplifică prin managementul sportiv pe care îl realizează onorantul parcurs competițional al echipelor diferitelor domenii sportive și aplicativ-militare ale Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate