Marcel Boloş, despre concedieri ale angajaților la stat: "Nu vreau să bulversez, dar trebuie revizuit numărul de bugetari"
Guvernul ia în calcul varianta concedierilor în instituțiile publice. Informația este întărtă de Ministrul Investiţiilor Europene, Marcel Boloș, care a vorbit despre concedieri ca despre un al doilea scenariu față de tăierea salariilor bugetarilor.
"Scenariul doi constă în revizuirea numărului de bugetari. Acest scenariu trebuie asumat politic, este o decizie de coaliție.
Va trebui să fie o reducere semnificativă a indicatorului legat de cheltuielile cu salariile. Nu vreau să bulversez pe cei din sectorul public, dar e o realitate reforma, e scrisă negru pe alb în PNRR", a declarat Marcel Boloș.
Prima variantă, cea referitoare la tăierea salariilor bugetarilor, a fost respinsă deja de coaliția de guvernare.
"Nu ne putem ascunde, nu este o poziție lăudabilă. Nu știu dacă supraimpozitarea se poate aplica doar bugetarilor, este o chestie de drept constituțional.
Ca specialist în finanțe, o regulă fiscală trebuie să fie unitară", susține Marcel Boloș, ministrul liberal al investițiilor europene, potrivit libertatea.ro.
Explicația cu PNRR trebuie pusă însă și în contextul în care Guvernul are o gaură în bugetul pe 2023 în valoare de aproximativ 20 de miliarde de lei, în contextul unor cheltuieli și împrumuturi externe fără precedent din 1990.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (1)