Liderul PSD Marcel Ciolacu, a făcut precizări în contextul declarației ministrului Finanțelor prin care a fost anunțată că pensiile până la 2000 de lei nu vor fi supuse impozitării.

"Mă bucur dacă are această intenție. Știți foarte bine că iarăși am venit când s-au luat măsurile fiscale cu anumite deduceri în funcție de venituri până în 4.500 de lei pentru tineri, în mod deosebit, fiindcă acolo sunt cei mai mulți șomeri statistic, nu numai în România, în întreaga Europă.

Publicitate

Ciolacu: "Mă bucur că domnul ministru al Finanțelor caută soluții pentru cei care au nevoie"

Mă bucur că domnul ministru al Finanțelor caută soluții pentru cei care au nevoie de aceste soluții într-o perioadă, repet foarte complicată prin care trece și România, trecem cu noi toți și trebuie să găsim momentul de solidaritate și echitate ca să putem depăși aceste momente.

Nu am avut această discuție în interiorul coaliției, dar vom avea. Categoric va fi o nouă abordare. Știm că ultimul pachet a fost introdus odată cu măsurile fiscale, au mai fost produse de duceri pentru școlarizare focusat pe anumite persoane și sunt ferm convins că după rectificarea bugetară, după ce terminăm toate calculele cu toate ministerele, o să încercăm să creionăm alte facilități și alte abordări, atât pentru mediu economic, cât și pentru mediul social.

Publicitate

Marcel Ciolacu, anunţ despre creşterea pensiilor

Întrebat dacă există posibilitatea majorării pensiilor în viitorul apropiat, Marcel Ciolacu a spus:

"Haideți să închidem toate ministerele. Ce vă pot spune cu exactitate: Legile în România sunt date ca să fie respectate, deci indexarea pensiilor categoric va fi făcută.

Vom vedea dacă venim cu o majorare a tuturor pensiilor sau mergem în continuare focusați pe cei cu venituri mici și medii", a spus Marcel Ciolacu, preşedintele PSD în cadrul unei conferințe de presă.