Eveniment
Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba: Asfaltarea Drumului Județean 107V, Sânmiclăuș-Alecuș-Fărău, finalizată

Asfaltarea Drumului Județean 107V, Sânmiclăuș-Alecuș-Fărău, a fost finalizată, anunță Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba.
”Prin această șosea în lungime de 12 kilometri, bifăm o nouă reușită administrativă a echipei de la Consiliul Județean. Am finzalizat acest drum la termenul prevăzut în contract și vreau să se rețină faptul că proiectul are o importanță deosebită pentru zonele Blaj și Ocna Mureș.
Vin cu un avertisment foarte dur față de transportatori, mai ales a acelora din zona Noșlac: orice depășire a tonajului permis va fi sancționată drastic, indiferent că aceste practici ilegale au loc pe timp de zi sau de noapte. De asemenea, am încredere maximă că angajații Inspectoratului de Poliție Județean care lucrează în zonă se vor asigura de respectarea legii.
Din punctul meu de vedere, este exclus ca un drum care a costat peste 20 de milioane de lei, bani publici din buzunarul cetățenilor, să fie risipiți din cauza unora care nu înțeleg că prin încărcături care depășesc limita impusă pot distruge, la propriu, această șosea.
Vreau să le mulțumesc pentru implicarea în reușita acestui proiect și primarilor din Fărău și Șona, respectiv lui Ioan Stoia și Florin Mărginean. Ca de fiecare dată, colaborarea dintre administrația județeană și cele locale funcționează impecabil.
Tuturor drumuri bune!”
Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News