Marșul motociliștilor la Alba Iulia. Traseul și restricțiile rutiere din 18 aprilie pe străzile din oraș
Poliția Alba reamintește restricțiile rutiere de sâmbătă, 18 aprilie, cu ocazia organizării evenimentului Marșul motocicliștilor, odată cu deschiderea oficială a sezonului moto.
Începând cu ora 12.00, motocicliștii se vor reuni în parcarea Carolina Mall din Alba Iulia.
La ora 13.00, aceștia vor porni într-o paradă pe următorul traseu:
- Carolina Mall – str. Alexandru Ioan Cuza – str. Tudor Vladimirescu – str. Ardealului – Bd. Ferdinand I – str. Take Ionescu – Bd. Încoronării – Bd. 1 Decembrie 1918 – str. Cloșca – Bd. Revoluției 1989 – Bd. Republicii – str. Tudor Vladimirescu – str. Alexandru Ioan Cuza – revenire la Carolina Mall.

Pe durata desfășurării evenimentului, circulația rutieră va fi restricționată pe aceste artere, desfășurându-se pe o singură bandă. În intersecții, traficul va fi dirijat de polițiști rutieri.
Evenimentul este organizat de Asociația Apulum Bikers și are ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul participanților la trafic privind prezența motocicliștilor pe drumurile publice.
Polițiștii Serviciului Rutier Alba, împreună cu cei ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, vor oferi recomandări preventive și vor asigura fluidizarea traficului
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)