Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Marți 13, Ziua Informării Preventive. Activități informativ-educative pentru conştientizarea populației asupra pericolelor

Publicat

Ziua Informării Preventive este organizată anual, ori de câte ori data de 13 coincide cu o zi de marţi, fiind o inițiativă a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) care, începând cu anul 2011, s-a raliat evenimentului derulat la nivel european, identificând astfel încă o oportunitate de diseminare a informaţiilor cu caracter preventiv către populaţie.

Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba reamintește faptul că diminuarea vulnerabilității în fața riscurilor generatoare de situații de urgență se poate realiza prin respectarea regulilor și măsurilor preventive specifice.

Astfel, în această perioadă, inspectorii de prevenire, personal din cadrul subunităților de intervenție, dar și reprezentanți ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență desfășoară activități de informare preventivă, în zonele cu afluență mare de persoane, atât în mediul urban, cât și în cel rural.

Prin aceste activități cetățenii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele cu informaţii despre tipurile de risc existente, dar și despre modul în care trebuie să acționeze în cazul producerii unor situații de urgență.

Activităţile informativ-educative ce se desfășoară cu această ocazie, urmăresc conştientizarea populației asupra pericolelor la care se poate expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.

Cetăţeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relaţiile cu familia, comunitatea şi mediul înconjurător.

Informații suplimentare despre recomandările și măsurile specifice, reliefate în cadrul campaniei „Marți 13 – Ziua Informării Preventive” se regăsesc pe site-ul inspectoratului, la adresa, www.isualba.ro, secțiunea Informare Preventivă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax