Actualitate
MARȚI: Expoziția de fotografie „Impresii – Platoul Tibetan și Transilvania” la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Artistul Zoltan Balog din Aiud şi fotojurnalistul chinez, Chaoyong Zhou, vor prezenta marţi, de la ora 17.00, expoziția de fotografie „Impresii – Platoul Tibetan și Transilvania”, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Chaoyong Zhou (născut în 1975) a activat ca și fotojurnalist și reporter timp de 22 de ani. Ca director și producător la CCTV (Televiziunea Centrală Chineză) a produs numeroase seriale TV, atât sociale cât și culturale, cum ar fi: „Călătorind de-a lungul frontierei”, ”Călătorind de-a lungul coastei”, ”30 de grade latitudine nordică”, ”100 de munți și râuri din China”, ”Călătorind de-a lungur râurilor”,” În interiorul și exteriorul Marelui Zid”, ”Parcurile Naționale din China” etc. A călătorit în peste 100 zone din Tibet.
Visul lui este să călătorească peste tot și să descopere fiecare colț ascuns al Chinei, intenționând să răspândească ”adevărul, bunătatea și frumusețea” într-un mod sincer.
Zoltan Balog (născut în 1977, Aiud), licenţiat în psihologie, referent în cadrul Centrului Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud şi vicepreşedinte al Fundaţiei Inter-Art Aiud, a fost prezent cu lucrări, în perioada 2005-2019, în numeroase expoziţii internaţionale. A primit, printre altele, premiul de popularitate la concursul “Comorile ascunse ale României” organizat de Camera de Comerţ Româno-britanică în 2009, mențiune la Salonul Internațional de Fotografie de Presă din Deva în 2016, premiul II la categoria fotografie individuală – Nikon Photo Contest în 2017 în Japonia, premiul III la Concursul Național “Fotografia – Document Etnografic”, 2017, Cluj-Napoca. De asemenea, a participat la mai multe tabere internaţionale de artă plastică şi workshopuri de fotografie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News