Actualitate
MARŢI: Patru elevi din Alba Iulia ridică cortina pentru „Ultimul glonţ”. Spectacolul de teatru poliţist va fi jucat şi la Galda de Jos

Pentru doi dintre tineri spectacolul reprezintă a doua apariţie pe scenă, anul trecut jucând într-o comedie, tot printr-un proiect finanţat de Youthbank. Au luat hotărârea să joace într-un spectacol de teatru poliţist pentru că sunt pasionaţi de mister şi suspans şi consideră că este ceva diferit, chiar dacă îşi asumă un mare risc, pentru că nu au experienţă în domeniul actoriei.
„Piesa este una alertă, în care intriga şi suspansul se îmbină într-un mod extraordinar şi avem siguranţa că va fi o piesă cu adevărat fascinantă pentru tânăra generaţie. Pentru că ne dorim un impact mai mare, vom demara proiectul atât în mediul urban, Alba Iulia, cât şi în mediul rural, Galda de Jos”, au transmis organizatorii. Astfel, cea de-a doua reprezentaţie de teatru a piesei „Ultimul glonţ” va avea loc vineri, la Căminul Cultural din satul Galda de Jos, începând cu ora 17.00. Înainte să îşi planifice cel de-al doilea spectacol, elevii au făcut şi un studiu în rândul tinerilor din mediul rural. Aceştia au aplicat chestionare unui grup, cu vârste cuprinse între 13-25 de ani, iar în acest fel au putut observa care este nivelul de cultură la Galda de Jos. Intrarea la spectacolele care se vor desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia şi Căminul Cultural din Galda de Jos este liberă.

Elevii vor urca pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia cu speranţa că în viitor vor putea construi „un grup de teatru pentru tineri, în care toţi cei dornici să poată activa” şi să depăşească graniţele teatrului clasic. „Proiectul nostru răspunde nevoii de cultură a beneficiarilor, în viaţa tinerilor fiind prea puţine evenimente artistice şi culturale, iar genul pe care vrem să-l abordăm este cvazinecunoscut”, au menţionat membrii echipei Youth Art. Proiectul are ca principali parteneri Teatrul ”Skepsis”, Casa de Cultură a Studenţilor şi Căminul Cultural din Galda de Jos.
Camelia TOMA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News