Connect with us
Advertisement

Eveniment

MARȚI: PROTEST anunțat de SANITAS Alba în fața Prefecturii din Alba Iulia. Principalele revendicări

Publicat

Reprezentanții Sanitas Alba au anunțat organizarea unui protest marți, 12 ianuarie, în fața sediului Prefecturii Alba din Piața I. C. Brătianu.

Potrivit unui comunicat transmis de aceștia, acțiunea se va desfășura între orele 12:00 – 13:00.

Principalele revendicări sunt următoarele:

– Acordarea salariilor cuvenite pentru anul 2021 prin aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

– Stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată;

„Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni”, au transmis în cursul acestei săptămâni reprezentanții Federației SANITAS. Potrivit acestora, organizațiile Sanitas județene vor organiza pichetări/mitinguri, în data de 12 ianuarie, în intervalul orar 12.oo-13.oo, în faţa prefecturilor judeţene din toată ţara.

De asemenea, în data de 12 ianuarie se solicită convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi judeţene.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement