Actualitate
MARŢI: Şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru. Planuri pentru 2017 şi stadiul implementării POR 2014-2020
Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Centru se reuneşte marţi, 22 noiembrie, la Sibiu. Membrii CDR Centru vor dezbate 9 subiecte propuse de către ADR Centru pe ordinea de zi a ședinței, punând accent pe analiza stadiului de pregătire a proiectelor ce vor fi finanțate cu fonduri nerambursabile în anul următor, urmând a fi adoptate și decizii privind acțiunile ce vor fi întreprinse în ultimul trimestru al acestui an în procesul de dezvoltare regională.
Şedinţa va avea loc în Sala Mare de Ședințe a Consiliului Județean Sibiu, începând cu ora 12.00.
La această întâlnire de lucru, convocată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru vor participa reprezentanții celor şase judeţe din Regiunea Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum și invitați din alte structuri ale administrației publice locale. Această întâlnire reprezintă și ultima reuniune de lucru a acestui for decizional regional din anul 2016.
Ordinea de zi a ședinței cuprinde proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de lucru al Agenției pentru Dezvoltare Regională CENTRU pentru anul 2017, precum și dezbateri privind implementarea fondurilor europene 2007-2013 la nivelul Regiunii Centru, cu accent implementarea Programului Operațional Regional 2007-2013.
În Regiunea Centru, în precedenta perioadă de finanțare au fost derulate prin toate programele de finanțare peste 12.000 proiecte, a căror valoare totală este de peste 6 miliarde euro, din care au fost atrase fonduri nerambursabile de peste 3,7 miliarde euro.
Discuțiile vor viza și informarea reprezentanților administrației publice locale cu privire la stadiul implementării Programului Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, inclusiv asupra stadiului în care s-a ajuns cu elaborarea Concept Note-ului regional. Acest document de planificare a ajuns în stadiu final de elaborare și participanții vor discuta asupra variantei de lucru a Documentului Cadru pentru Strategia de Cercetare și Inovare Regională pentru Specializare Inteligentă, precum și despre constituirea Consorțiului Regional de Inovare, care va avea loc în luna decembrie 2016, pentru pregătirea implementării cu succes Axei prioritare 1 – Promovarea transferului tehnologic din cadrul POR 2014-2020.
Alte puncte de pe ordinea de zi a ședinței de marți de la Sibiu aduc în atenția membrilor CDR Centru îl reprezintă propunerile de aprobare a proiectelor de hotărâre privind aprobarea Bugetului multianual de venituri şi cheltuieli al ADR Centru pentru perioada 2017-2019, pentru aprobarea Contractului Colectiv de Muncă încheiat între ADR Centru și Sindicatul Centru, precum și cel referitor la aprobarea participării ADR Centru ca partener în proiectul InnoCap Transylvania – ”Servicii pentru consolidarea capacității de management al inovării a IMM-urilor din macro-regiunea 1 din România”. Ținând cont de faptul că, recent, a fost analizată și pregătirea regională în domeniul accesării de fonduri pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, în cadrul ședinței de la Sibiu participanților le va fi prezentat MasterPlanului General de Transport (MPGT) al României, varianta finală aprobată prin Hotărâre de Guvern în septembrie 2016. Reamintim că, în cursul acestei luni, la Șugaș Băi (Covasna) a avut loc o întâlnire a președinților Consiliilor Județene din regiune, în cadrul căreia s-a discutat despre pregătirea de proiecte pentru investiții în infrastructura rutieră regională, ținând cont de importanța dezvoltării acestei componente la nivel regional. Corelarea acestor proiecte se va face conform prevederilor MPGT, document conform căruia, în următorii ani, Regiunea Centru va beneficia de cea mai bună conectivitate cu celelalte regiuni europene.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News