Eveniment
Masa Populară de 1 Decembrie la Alba Iulia: 5000 de porții de varză cu cârnați, de Ziua Națională a României în 2023
O armată de bucătari vor prepara mâncare, la Alba Iulia, de Ziua Națională a României. Este vorba despre masa populară, unde vor fi gătite peste 5000 de porții.
În 2023, Primăria Alba Iulia a optat pentru varză cu cârnați. De reamintit este faptul că mâncarea este gratuită pentru fiecare cetățean care se va afla la Alba Iulia.
Mai exact, masa populară va fi servită în curtea Palatului Princiar. Douăzeci de bucătari vor prepara peste 1000 de kilograme de varză și în jur de 450 de kilograme de cârnați.
Mâncarea va fi gătită la ceaune. Fiecare cetățean, turist sau localnic va putea gusta din mâncarea preparată de bucătari.
Varza cu cârnați va fi servită de la ora 15.30, după parada militară, potrivit programului. Progrmaul complet de: 1 Decembrie 2023 la Alba Iulia Ziua Națională a României.
1 Decembrie 2023 la Alba Iulia: VINERI, 01 decembrie 2023
- 09.30 – Veșnică recunoștință oamenilor Unirii!
- Ceremonii de pomenire la mormintele lui Ion Arion, Samoilă Mârza, Florian Medrea, Dominic Medrea, Camil Velican, Aurel Sava
- Cimitirul Maieri
- 10.00 – Salonul de carte „1 Decembrie”, ediția a III-a
- Standuri de edituri și lansări de carte în intervalul orar 10:00 – 20:00
- Sala Unirii, aripa de nord
- 11.00 – Primirea Soliilor din Cetățile de Scaun
- Reconstituire istorică
- Piața Cetății Alba Carolina
- 11.15 – Discursul lui Vasile Goldiș
- Moment evocator
- Sala Unirii
- 12.00 – Ateliere de meșteșuguri tradiționale românești -ROMÂNIA TRADIȚIONALĂ
- Festival de tradiții și obiceiuri: ateliere de meșteșuguri tradiționale românești (olărit, pictură tradițională de icoane pe sticlă, arte decorative, cojocărie, pielărie, arta lemnului, țesături și cusături tradiționale); în intervalul orar 12:00 – 20:00
- Centrul Etnografic al Județului Alba
- 12.00 – Te Deum
- Catedrala Încoronării
- 12.20 – Focuri de artificii de zi
- Esplanada Catedralei Încoronării
- 13.00 – Caleidoscopul Unirii
- Animație
13:00 Citirea Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia și Rugăciune de mulțumire
- Monumentul Unirii
- Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia în parteneriat cu Biserica Română unită cu Roma, Greco-Catolică
14.00 Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori, la Monumentul Unirii
15.00 Defilare militară dedicată Zilei Naționale a României,
- Bulevardul 1 Decembrie 1918
15.30 Marea Unire a Bucătarilor
- Masa populară
- Curtea interioară a Palatului Principilor Transilvaniei
15.30 ROMÂNIA TRADIȚIONALĂ
- Spectacol folcloric extraordinar susținut de artiști din toate zonele istorice ale României: Nicolae Furdui Iancu, Ionuț Fulea, Veta Biriș, Mariana Anghel, Mariana Deac, Cornel Borza, Traian Jurchela, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Ilie Medrea, Mirela Mănescu, Roxana Reche, Alexandru Pal, Roxana Bădescu, Elena Nistor, Floricica Moga, Nicolae Plută, Dorina Narița, Bogdan Toma, Ancuța Matei Olar, Anuța Iuga, Ioana Ciorea, Maximiliana Poienar, Ana Maria Alb, Daria Costea, Diana Izabela Marin, Maria Uțiu, Adina Popa, Bianca Șușman, Gabriel Bucur, Cristina Todor, Oana Vențel, Ansamblul Folcloric al Județului Alba, Ansamblul Folcloric ,,Drăgan Muntean” al Județului Hunedoara, Ansamblul Folcloric ,,Busuiocul” al Județului Bacău, Grupul instrumental ,,Crai nou” din Alba Iulia.
- Piața Cetății Alba Carolina
18.00 Caleidoscopul Unirii
- Animație, prezentări, reenactment istoric
- Piața Cetății Alba Carolina, Aleea Muzeului
19.30 Un secol de dor
- Concert eveniment cu: Grigore Leșe și invitații săi – soprana Mihaela Pletea, Maria Chifu, Ioana Demetra Gârleanu, Taraful Cătălin Iancu
- Piața Cetății Alba Carolina
20.30 La mulți ani, România!
- Spectacol de artificii
- Piața Cetății Alba Carolina
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News