Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Mască obligatorie, pe stradă, la Alba Iulia și în alte 12 localități. Polițiștii verifică respectarea măsurilor. Amenzi aplicate

Publicat

Inspectoratul de Poliție Județean Alba atenționează că, de astăzi, în 13 localități ale județului este obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice deschise, inclusiv la Alba Iulia.

Polițiștii intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore au fost depistate 287 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară. Au fost sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 14.000 lei.

Au fost desfăşurate, în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate au participat 251 de polițiști, polițiști locali, precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerul Sănătății și autorități publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 179 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 207 mijloace de transport, din care 103 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.966 de persoane.

În municipiul Sebeș a fost organizată o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost verificate 37 de societăți comerciale și legitimate 110 persoane.

Au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale, din care 58 penru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020. La acțiune au participat și jandarmii și lucrători ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

La Alba Iulia, polițiștii au verificat 65 de mijloace de transport, 26 de societăți comerciale și au aplicat 71 de sancțiuni, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

La Aiud, polițiștii au verificat 27 de societăți comerciale, 42 de mijloace de trasnport, au legitimat 151 de persoane și au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020.

Cele 13 localități din județul Alba în care de azi este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, în toate spațiile publice deschise sunt: Alba Iulia, Aiud, Sebeș, Câmpeni, Ocna Mureș, Blandiana, Ciugud, Cricău, Hopârta, Săliștea, Stremț, Unirea și Vințu de Jos.

În context, polițiștii vor intensifica activitățile informativ-preventive cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă personală.

”Ne dorim ca toate persoanele să înţeleagă şi să respecte aceste recomandări, pentru a fi nevoiţi cât mai rar să aplicăm sancţiuni ca urmare a încălcării normelor legale.

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2”, precizează reprezentanții IPJ Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate