Connect with us
Advertisement

Eveniment

Măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii în aeroporturi și curse aeriene din Europa. Când va intra în vigoare măsura

Publicat

Măștile de protecție nu vor mai trebui purtate obligatoriu în aeroporturi și curse aeriene din Europa, au anunțat miercuri, 11 mai, Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene (EASA) și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).

Noile recomandări vor intra în vigoare începând de luni, 16 mai.

„De săptămâna viitoare, măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii pe durata zborurilor, pentru a ne alinia, în linii mari, la cerințele autorităților naționale din Europa pentru transportul public”, a declarat directorul executiv al Agenției Uniunii Europene pentru Siguranță a Aviației (EASA), Patrick Ky.

„Pentru pasageri și echipajele aeronavelor, acesta este un mare pas înainte în normalizarea călătoriilor aeriene. Cu toate acestea, pasagerii trebuie să se comporte responsabil și să respecte alegerile celor din jur. Un pasager care tușește și strănută ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a purta o mască de protecție”, a adăugat Patrick Ky.

Vezi și: Reguli și condiții de călătorie în Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Marea Britanie, Grecia și Bulgaria

„Deși purtarea obligatorie a măștilor în toate situațiile nu mai este recomandată, este important să rețineți că, împreună cu distanțarea fizică și o bună igienă a mâinilor, este una dintre cele mai bune metode de reducere a transmiterii”, a avertizat directorul ECDC, Andrea Ammon.

Italia, Franța, Bulgaria și alte țări europene au relaxat sau au ridicat măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului. Mai multe companii aeriene americane au anunțat că nu vor mai solicita purtarea măștilor încă din aprilie, după ce un judecător federal din Florida a decis că obligativitatea privind utilizarea măștilor în transportul public este ilegală.

Totuși, companiile aeriene sunt sfătuite să încurajeze pasagerii să folosească măștile în timpul zborurilor către sau dinspre destinații unde purtarea măștii în transportul public este încă obligatorie, au precizat cele două agenții europene citate de Reuters.

Potrivit EASA şi ECDC, deşi revizuirea recomandării de a nu mai purta măşti în avioane este valabilă de luni, 16 mai, regulile privind purtarea măştii vor continua să varieze de la o linie aeriană la alta dincolo de această dată.

De exemplu, zborurile spre o destinaţie unde măştile sunt încă impuse în transportul public ar trebui să continue să încurajeze purtarea măştilor, în conformitate cu recomandările.

Relaxarea vine ca urmare a faptului că efectele pandemiei continuă să se facă tot mai puţin simţite, în special datorită ratelor mari de vaccinare, imunităţii de turmă şi a ridicării restricţiilor într-un număr tot mai mare de state europene.

sursa: reuters.com, easa.europa.eu, agerpres.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement