Actualitate
Măsuri de ordine publică asigurate de jandarmii din Alba, la meciul de volei dintre CSM Volei Alba – Blaj și CSM Târgoviște
Miercuri, începând cu ora 18:00, jandarmii din cadrul structurilor de ordine și siguranță publică vor asigura buna desfășurare a meciului de volei feminin dintre CSM Volei Alba – Blaj și CSM Târgovişte.
Asemeni celorlalte competiții sportive în care jandarmii au făcut apel la fair-play și de această dată, suporterilor le este recomandat să respecte toate măsurile de ordine publică.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, modificată, spectatorii sunt obligaţi să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine.
În vederea evitării unor situații ce pot afecta buna desfășurare a activităților, spectatorilor le este interzis:
- să pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
- să introducă băuturi alcoolice în arena sportivă;
- să introducă în stadion inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
- să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
- să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă sau sa ameninţe cu acte de violenţă;
- să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive;
- să efectueze fără drept orice operațiuni cu articole pirotehnice;
- să pătrundă fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc.
foto: arhivă, Jandarmeria Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News