Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

MĂSURI decise de CJSU Alba la Albac, Almașu Mare, Ciuruleasa, Gârda de Sus, Lupșa, Mogoș, Noșlac și Șona. Ce trebuie respectat


Publicat

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a emis, luni, o nouă hotărâre cu măsuri de respectat în localitățile Albac, Almașu Mare, Ciuruleasa, Gârda de Sus, Lupșa, Mogoș, Noșlac și Șona, având în vedere evoluția situației epidemiologice.

Restricțiile intră în vigoare de marți, 24 noiembrie, ora 00.00, pentru 14 zile.

HOTĂRÂREA nr. 73 din 23.11.2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2 pe raza unităților administrativ-teritoriale Albac, Almașu Mare, Ciuruleasa, Gârda de Sus, Lupșa, Mogoș, Noșlac și Șona

Vezi integral Hotărârea nr. 73 – CJSU ALBA din 23 noiembrie 2020

Art. 1 (1) La nivelul unităților administrativ-teritoriale Albac, Almașu Mare, Gârda de Sus, Lupșa, Mogoș și Șona unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori, începând cu data de 24.11.2020, ora 00.00, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

  • Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
  • Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este interzisă;
  • Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale.
  • Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc);
  • Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
  • Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.

Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;

Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

Instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Art. 2 (1) La nivelul unităților administrativ-teritoriale Ciuruleasa și Noșlac unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 24.11.2020, ora 00.00, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

b) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

c) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale.

d) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);

e) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

f) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

g) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

h) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 6,00-23,00 fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

i) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 6,00-23,00 fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

m) În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;

n) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3)Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

Tulpina britanică este extrem de contagioasă: Românul depistat pozitiv a infectat 9 persoane din cele 10 cu care a avut contact

Publicat

Nouă din 10 persoane testate, contacți ai unuia dintre pacienții depistați cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie, au fost depistate pozitiv la testul RT-PCR, informează, sâmbătă, Ministerul Sănătății.
Pacientul testat inițial lucrează într-o școală din Capitală.Centrul Național pentru Controlul și Supravegherea Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a transmis Ministerului Sănătății rezultatele anchetei epidemiologice în cazul unuia dintre pacienții depistați cu noua tulpină SARS-CoV-2.

Persoana depistată este profesor la o școală din București

În cadrul unității de învățământ au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2 un număr de patru persoane (un caz confirmat pe data de 14 ianuarie și 3 cazuri în data de 18 ianuarie).

Potrivit MS, în 22 ianuarie au fost testate la INBI „Matei Balș” 10 persoane (cele patru confirmate și șase contacți direcți ai acestora).

„Dintre cele 10 persoane testate, un număr de 9 au fost pozitive la testul RT-PCR. Confirmarea se va face prin secvențiere în următoarele zile. Persoanele depistate pozitiv sunt fără istoric de călătorie în străinătate”, transmite MS.

Direcția de Sănătate Publică București a luat mai multe măsuri. Una dintre măsuri vizează școala unde lucrează cei depistați pozitiv: aceasta a fost închisă iar în data de 25 ianuarie se va realiza dezinfecție generală, inclusiv nebulizare.

De asemenea, au fost luate măsurile de izolare/carantinare pentru cazuri / contacții cazurilor.

„Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, îndemnul nostru este pentru prudență. Numărul cazurilor este în creștere în foarte multe țări europene și riscul unui nou val al pandemiei este mare și pentru țara noastră.

Orice măsuri de relaxare, inclusiv redeschiderea școlilor, pot fi puse în pericol de câteva focare precum cel din școala bucureșteană”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

Ministerul Sănătății reamintește importanța respectării măsurilor de prevenție: purtarea corectă a măștii de protecție, evitarea zonelor aglomerate, distanțarea fizică și igiena mâinilor, realizarea testelor COVID-19 și raportarea celor pozitive pentru persoanele care prezintă simptome (febră, tuse uscată, oboseală, mialgii).

Evaluarea riscului general asociat cu răspândirea noilor tulpini în comunitate a fost crescut de Centrul European de Prevenire și Control a Bolilor (ECDC) în urmă cu două zile la ridicat / foarte ridicat.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Franța impune noi reguli la intrarea în țară, începând de duminică. Cetățenii trebuie să prezinte un test PCR negativ. Excepții

Publicat

Începând de duminică, 24 ianuarie, toate persoanele care vin din statele europene în Franța trebuie să prezinte un test PCR negativ pentru Covid-19, realizat cu maximum 72 de ore înainte de plecare, au anunțat autoritățile. 

Autoritățile franceze au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Franței metropolitane, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri vor intra în vigoare duminică, 24 ianuarie 2021, ora locală 00:00. Astfel, conform informațiilor comunicate public de autoritățile franceze, persoanele care călătoresc din state europene în Franța pot intra pe teritoriul acestui stat cu condiția prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării.

Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 lucrătorii transfrontalieri și transportatorii rutieri.

Autoritățile franceze urmează să facă precizări suplimentare cu privire la noile măsuri restrictive anunțate.

Începând din 18 ianuarie 2021, persoanele care sosesc în Franța dintr-un stat aflat în afara spațiului european (UE, spațiul Schengen, Andorra, Vatican, San Marino, Monaco) trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat înainte de plecare. De asemenea, aceste persoane vor da o declarație pe proprie răspundere prin care se angajează să rămână în carantină timp de 7 zile după intrarea în Franța, iar după această perioadă să efectueze un al doilea test molecular tip PCR.

Persoanele care sosesc în Franța cu un motiv urgent, dintr-un stat în care nu poate fi efectuat un test PCR înaintea deplasării, trebuie să solicite un permis consular și vor efectua testul la sosirea în Franța. Aceste persoane vor rămâne în izolare timp de 7 zile într-o structură decisă de autorități. Modalitățile de aplicare a acestor măsuri urmează să fie precizate în zilele următoare.  (https://www.diplomatie.gouv.fr/fr/conseils-aux-voyageurs/informations-pratiques/article/coronavirus-covid-19-14-janvier-2021-246406 )

Persoanele care călătoresc către Teritoriile de peste mări trebuie să prezinte un test cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de îmbarcare. Informații suplimentare privind condițiile de călătorie spre/dinspre fiecare departament/teritoriu francez din Teritoriile de peste mări, pot fi consultate pe pagina de internet a guvernului francez: https://www.gouvernement.fr/info-coronavirus/outre-mer

Frontiera cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord:

Începând cu data de 23 decembrie 2020, ora 00.01 (ora Franței) este permisă deplasarea dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord către Republica Franceză sau în vederea tranzitării Republicii Franceze, pentru cetățenii francezi și cetățenii Uniunii Europene, inclusiv români, precum și pentru cetățenii britanici sau din state terțe care au reședința în Franța, în Uniunea Europeană sau în alte state europene, cu obligația prezentării la frontieră a unui test negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării. Toți călătorii au obligația de a prezenta companiei aeriene, maritime sau feroviare un document eliberat de un laborator medical care să ateste rezultatul negativ al testului pentru SARS-CoV-2.  Sunt acceptate atât testele PCR, cât și cele antigen care sunt sensibile la noua tulpină a virusului SARS-CoV-2. Lista testelor antigen acceptate de autoritățile franceze este disponibilă la următoarea pagina de internet:

https://uk.ambafrance.org/Listes-des-tests-antigeniques-autorises-par-les-autorites-francaises-pour-l

Aceste reglementări rămân în vigoare până la noi dispoziții.

Atenție! Cetățenii români care tranzitează Franța către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord trebuie, începând cu data de 18 ianuarie 2021, ora 04:00 AM, să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-COV-2, efectuat înainte de sosirea în Anglia. Testul poate fi efectuat cu maxim 72 ore înainte de călătoria spre Marea Britanie și este obligatoriu indiferent de mijlocul de transport utilizat (https://www.gov.uk/government/speeches/international-travel-update-11-january-2021). Începând cu 15 ianuarie 2021, ora 4.00 a.m. (oră locală), măsurile se aplică pentru intrarea pe teritoriul Scoției.

Totodată, persoanele care se deplasează din Marea Britanie către Franța trebuie să prezinte transportatorului un atestat de deplasare. Formularul tip ”Attestation de déplacement vers la France depuis le Royaume-Uni” este disponibil pe pagina de internet: https://www.interieur.gouv.fr/Actualites/L-actu-du-Ministere/Attestation-de-deplacement-et-de-voyage.

sursa: mae.ro

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

O femeie de 73 de ani cu afecțiuni multiple a decedat după vaccin, în Bacău. DSP: Nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate

Publicat

O femeie în vârstă de 73 de ani cu multiple afecțiuni a decedat la scurt timp după ce s-a vaccinat, vineri, la un centru din Bacău. Potrivit DSP Bacău, aceasta s-a prezentat ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe, fiind  diagnosticată cu tulburare majoră de ritm cardiac. Din nefericire, femeia nu a răspuns la manevrele de resuscitare. 

Potrivit reprezentanțulor DSP Bacău decesul nu are legătură cu vaccinarea, nefiind o reacție adversă postvaccinală, cazul fiind încadrat în categoria evenimentelor coincidente. 

„Urmare evaluării realizate de către specialiștii din cadrul DSP Bacău, referitoare la decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 73 de ani, care s-a vaccinat la Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, în data de 22.01.2021, vă comunicăm următoarele:

  • pacienta s-a prezentat la vaccinare în data de 22.01.2021, conform programării efectuate în platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro;
  • la nivelul centrului de vaccinare, au fost respectate procedurile de lucru și protocoalele specifice;
  • în cadrul procedurii de triaj au fost măsurate constantele (tensiunea arterială, frecvența cardiacă, SpO2), care se încadrau în limite normale;
  • după vaccinarea împotriva COVID-19, persoana a fost îndrumată în punctul de supraveghere postvaccinare, unde a fost supravegheată de către medicul coordonator al Centrului de vaccinare timp de 15 minute, nu a prezentat nici o reacție postvaccinală și a urmat circuitul de ieșire;
  • nu au fost înregistrate deficiențe în ceea ce privește asigurarea calității, siguranței și trasabilității vaccinurilor în toate etapele de gestionare a acestora, cu respectarea lanțului de frig specific.

Menționăm că pacienta se afla în evidențele medicului de familie cu multiple comorbidități de natură cardiacă, neurologică și diabet zaharat.

Conform informațiilor deținute la nivelul UPU – SJU Bacău, pacienta s-a prezentat cu simptomatologie care a impus acordarea asistenței medicale de urgență în contextul multiplelor comorbidități existente. La examenul clinic și paraclinic efectuat în cadrul Unității de Primiri Urgențe – SJU Bacău, pacienta a fost diagnosticată cu tulburare majoră de ritm cardiac care nu a răspuns la manevrele de resuscitare și care a determinat decesul.

Ținând cont de antecedentele patologice, evoluția pe perioada observării postvaccinale, respectiv datele clinice si paraclinice înregistrate în UPU-SJU Bacău, nu se susține decesul ca fiind o reacție adversă postvaccinală indezirabilă.

Astfel, nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate cu vaccinarea, ceea ce încadrează cazul în categoria evenimentelor coincidente. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, evenimentul coincident este definit ca <evenimentul produs după vaccinare, care nu este provocat de vaccin sau de administrarea acestuia>”, a transmis directorul executiv al DSP Bacău, Dr. Carmen Mihaela Arim.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

România, pe locul 3 în Europa în ceea ce privește media numărului de doze din ultimele 7 zile, la suta de locuitori

Publicat

Cooronatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheroghiță, a declarat sâmbătă într-o intervenție la Digi24 că numărul persoanelor care s-au programat în vederea vaccinării a crescut semnificativ, ceea ce arată un succes al campaniei de vaccinare în România. Țara noastră se află printre primele țări din Europa ca acoperire a vaccinării și pe locul 3 în ceea ce privește media numărului de doze din ultimele 7 zile, raportat la suta e locuitori.

„Avem un nivel de acoperire de 2% din populație și ne situăm între primele țări europene ca acoperire a vaccinării și pe locul 3 în ceea ce privește media numărului de doze din ultimele 7 zile, raportat la suta de locuitori”, a declarat Gheorghiță la Digi24.

Numărul persoanelor care se programează pentru vaccin, în creștere

Acesta a mai spus că tot mai multe persoane se arată interesate de campania de vaccinare, astfel că în ultima perioadă a crescut semnificativ numărul celor care s-au programat în vederea vaccinării.

„Odată cu etapa a doua și procesul de imunizare a persoanelor internate în centrele medico-sociale, respectiv deschiderea centrelor pentru persoane vârstnice, cu boli cronice, persoane care desfășoară activități esențiale, numărul celor care s-au programat în vederea vaccinării a fost semnificativ mai mare și depășește numărul dozelor disponibile. Ne bucură dorința românilor pentru activitatea de vaccinare. Trebuie să păstrăm acest echilibru între numărul de programări și dozele disponibile, că să asigurăm rapelul persoanelor care au efectuat deja prima doză și să vaccinăm persoane noi”, a mai spus medicul Valeriu Gheorghiță.

În ceea ce privește numărul dozelor de vaccin primite de România, coordonatorul campaniei de vaccinare susține că o cantitate mai mică de dozeprimite nu este o particularitate în România, ci o problemă la nivel european.

„Ne dorim o continuitate a activității de vaccinare, că să putem trece cât mai ușor peste această perioada dificilă, februarie, în care umărul de doze evident că nu satisface cererea pe care o avem la acest moment și nu e o particularitate a României, ci la nivelul tuturor țărilor europene. Pe 18 ianuarie, numărul dozelor pe care România le-a primit a fost cu 51% mai puțin decât era estimat”, a mai explicat acesta.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate