Actualitate
Măsuri împotriva transportului ilegal de lemne. Datele avizului de însoţire a masei lemnoase, verificate online, în timp real
Datele avizului de însoţire a masei lemnoase ar urma să fie transmise şi verificate online în timpul transportului, astfel încât să fie mai uşor de detectat transporturile de lemn rezultat din tăieri ilegale, potrivit unui proiect de HG iniţiat de Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.
Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a pus marţi în dezbatere publică proiectul de hotărâre de Guvern (HG) privind circulaţia masei lemnoase. În prezent, în domeniu, se aplică HG nr. 996/2008, însă trebuia aplicat şi Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn.
Prezentul proiect aduce o serie de măsuri noi pentru prevenirea furtului de lemn.
Departamentul pentru Ape şi Păduri estimează că va fi stopat astfel 50 la sută din furtul de lemn ce are loc în prezent.
Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Doina Pană a precizat la sfârşitul lunii martie că este foarte aproape de lansarea unui sistem pentru combaterea furtului de lemn, care să limiteze cât mai mult factorul uman şi posibilitatea corupţiei în gestionarea acestei probleme. Ea a comparat acest sistem cu sistemul radar care împiedică poliţistul să „se preteze la o înţelegere”, pentru că rămâne înregistrată viteza cu care circula şoferul oprit.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, la momentul începerii transportului materialelor lemnoase de la locul de recoltare sau depozitare, emitentul avizului de însoţire va avea obligaţia transmiterii în sistemul informatic online şi/sau offline, după caz, a unor informaţii standardizate.
În situaţia în care transmiterea informaţiilor se face dintr-o zonă cu acoperire GSM, SUMAL generează, în timp real un cod unic, care se înscrie în avizul de însoţire. În situaţia în care transmiterea informaţiilor se face dintr-o zonă fără acoperire GSM, sistemul informatic generează un cod offline, care se înscrie în aviz, iar la intrarea în zona cu acoperire GSM sistemul generează codul unic.
După recepţionarea informaţiilor, SUMAL-ul generează un cod unic, precum şi data, ora, minutul şi secunda, pe care emitentul are obligaţia să le înscrie în avizul de însoţire, se arată în proiectul de HG.
Transportul, primirea, depozitarea, prelucrarea materialelor lemnoase fără a avea înscris codul unic, precum şi data, ora, minutul şi secunda emise de SUMAL sau cu aviz de însoţire în care sunt înscrise codul unic şi/sau data, ora, minutul şi secunda invalide se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
Materialele lemnoase transportate/primite/depozitate se reţin până la data la care operatorul economic face dovada transmiterii online, în SUMAL a informaţiilor standardizate, în format corect şi complet, având incluse şi data, ora, minutul şi secunda generării codului unic de către SUMAL, iar în situaţia contrară, materialele lemnoase se confiscă sau, dacă nu se găsesc, se confiscă contravaloarea acestora, se mai arată în proiect.
Proiectul mai prevede ca avizele de însoţire să fie distribuite de către inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare la solicitare, numai pe baza contractelor comerciale încheiate. În prezent avizele se preiau de la Imprimeria Naţională, anual, numai în baza capacităţii de exploatare sau prelucrare.
În mod concret, operatorul economic sau ocolul silvic care emite avizul de însoţire va trimite un SMS către un server, astfel că datele din aviz vor fi înregistrate pe loc în SUMAL, folosit şi în prezent, dar fără a se face înregistrări în timp real.
Datele din aviz vor fi verificate să corespundă cu cele raportate anterior de ocolul silvic privind lemnul ce urmează să fie recoltat şi, în acest caz, va fi emis codul unic care se înscrie în aviz. Cel care cumpără lemnul respectiv va verifica la rândul său, când transportul ajunge la destinaţie, avizul de însoţire, neputând cumpăra în absenţa unui aviz valid cu cod unic.
Totodată, la controlul transportului de lemn, agentul constatator poate verifica pe loc dacă masa lemnoasă transportată este înregistrată în SUMAL.
Federaţia Proprietarilor de Păduri susţine şi adăugarea la acest sistem a transmiterii de către transportatorul lemnului a coordonatelor GPS ale maşinii, astfel încât aceasta să nu poată efectua mai multe transporturi pe distanţe mici având înregistrat doar unul.
Prin introducerea codului unic pe avizul de însoţire a masei lemnoase nu se elimină posiblilitatea de a se tăia şi vinde ilegal, însă în cazul unui control nu mai poate fi prezentat un aviz de însoţire fals.
Pentru aceasta însă, va fi nevoie de dispozitive conectate la internet, de tip smartphone sau tabletă, pentru proprietarii de păduri, angajaţii silvici şi firmele de exploatare a masei lemnoase.
sursa: mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News