Actualitate
Măsuri la Înmatriculări, Permise, Pașapoarte. Acces în sedii doar pentru titulari, cu buletinul și cereri prin programări online
Măsuri speciale au fost luate, de miercuri, și la Serviciul Pașapoarte Alba, iar de luni vor intra în vigoare și la Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.
Cererile de eliberare a documentelor se depun exclusiv pe baza programărilor online, iar accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare va fi permis doar titularilor sau persoanelor mandatate/delegate, în baza acestor programări și a actului de identitate în original, au anunțat autoritățile centrale.
Măsurile vor fi aplicate de miercuri pentru Pașapoarte și abia de săptămâna viitoare, cel mai probabil luni, pentru Serviciul Permise/Înmatriculări, în Alba, potrivit reprezentanților Prefecturii.
Pașapoarte
”În perioada 11-31.03.2020, cererile de eliberare a pașapoartelor simple electronice/ pașapoartelor simple temporare se depun în țară la servicile publice comunitare de pașapoarte, exclusiv în baza unor programări on-line.
Programările on-line vor fi efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro.
Solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului.
Accesul în locații în vederea depunerii cererilor de eliberare a pașapoartelor va fi permis doar solicitanților și, după caz, reprezentanților legali ai acestora, în baza programărilor on-line și a documentului de identitate, în original.
În ceea ce privește ridicarea pașapoartelor simple electronice/pașapoartelor simple temporare, accesul în locații se va face în baza tichetului eliberat la depunerea cererii și a documentului de identitate, în original.
Recomandăm cetățenilor să opteze pentru ridicarea pașapoartelor simple electronice prin serviciile de curierat- cheltuieli de expediţie 8 lei + TVA”, arată instituția, într-un comunicat.
De asemenea, serviciile pentru care nu se fac programări on-line, solicitate atât Direcției Generale de Pașapoarte, cât și serviciilor publice comunitare de pașapoarte, vor fi efectuate exclusiv prin corespondență poștală sau e-mail (adeverințe, furnizări de date din Regsitrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple, petiții și informații de interes public).
Accesul la ghișeele de relații cu publicul ale Direcției Generale de Pașapoarte și serviciilor publice comunitare de pașapoarte, în vederea ridicării adeverințelor solicitate prin intermediul poștei electronice, se face în baza documentului de identitate, în original.
Activitățile de audiență, atât la sediul Direcției Generale de Pașapoarte, cât și la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte, vor fi suspendate în perioada 11-31 martie. În funcție de evoluția situației la nivel național, măsurile pot fi prelungite pentru o perioadă ce va fi stabilită ulterior.
Permise și Înmatriculări
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, până în 31 martie, activitățile specifice de înmatriculare și preschimbare a permiselor de conducere se soluționează exclusiv în baza unei programări online. Programările vor fi făcute pe site-ul oficial al instituției www.drpciv.ro, secțiunea Programări online.
Accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare va fi permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate/delegate, în baza programărilor online și a actului de identitate – în original (de săptămâna viitoare – n.r., potrivit datelor disponibile până miercuri în jurul amiezii).
Persoanele care sunt programate sunt rugate să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News