Connect with us
Advertisement

Economie

Măsuri pentru fermieri, pregătite de Guvern: despăgubiri și facilități la credite. Sprijin pentru agricultorii afectați de secetă

teren agricol

Publicat

Măsuri pentru fermieri, pregătite de Guvern. Ministerul Agriculturii a elaborat mai multe acte normative pentru sprijin ce va fi acordat agricultorilor afectaţi de seceta severă din acest an.

„Am elaborat mai multe acte normative prin care venim cu măsuri de sprijin pentru fermierii afectaţi de seceta severă din acest an. Toate aceste acte vor fi aduse spre adoptare în următoarele şedinţe de Guvern.

În primul rând, am discutat cu mediul bancar şi cu ASF şi am găsit o formulă agreată privind prima măsură – un mecanism prin care punem la punct un sistem de asigurare la secetă a unei suprafeţe agricole de 7 milioane de hectare, reprezentând culturi de toamnă şi primăvară. Este nevoie de un astfel de mecanism pentru a-i ajuta pe fermierii noştri care se confruntă de la an la an cu secetă puternică. Prin acest mecanism, se va asigura o despăgubire de până la 3.000 de lei pe hectar, lucru care va duce, din discuţiile pe care le-am avut cu sistemul bancar, la deblocarea creditării fermierilor români”, a afirmat Barbu.

El a adăugat că fondurile necesare pentru acest mecanism vin, pe de o parte, din contribuţia de 3% din subvenţia plătită de către fermieri, completată cu aproximativ 17 milioane de euro anual din partea Uniunii Europene, la care se adaugă o contribuţie de la bugetul de stat.

Măsuri pentru fermieri, pregătite de Guvern. Credite cu dobândă fixă

„Venim cu o completare solicitată de fermieri la măsura ‘Creditul fermierului’, care are o dobândă fixă de 1,95%. În primul rând, creştem gradul de garantare (…) la 100% din fondurile puse la dispoziţia Ministerului Agriculturii.

Este nevoie de această modificare pentru a sprijini afacerile din agricultură şi producţia românească. În plus, creditul va putea fi utilizat şi pentru rambursarea ratelor aferente anilor 2023 – 2024, astfel încât fermierii să poată trece cu bine de acest an extrem de dificil fără a avea presiunea ratelor şi dobânzilor.

De asemenea, pot beneficia de această formă de creditare şi fermierii care înregistrează credite restante potrivit bazei de date a Centrului riscului de credit, cu condiţia ca aceştia să deţină un proces verbal de constatare a calamităţilor în acest an”, a completat ministrul Agriculturii.

Potrivit acestuia, o altă măsură se referă la suspendarea de drept a creditelor care au o dobândă mai mare de 2% plus ROBOR, a ratelor restante, precum şi a dobânzilor şi comisioanelor scadente pentru fermierii care au un proces verbal de calamitate încheiat pentru anii agricoli 2023 – 2024.

„Suspendarea se face până la 31 decembrie 2025. Până la acelaşi termen, se suspendă şi operaţiunile de executare silită pentru datorii către instituţiile bancare, IFN-uri, furnizori de utilităţi, furnizori sau distribuitori de inputuri”, a indicat Florin Barbu, potrivit Agerpres.

El a menţionat că, în momentul de faţă, au fost finalizate peste 80% din procesele verbale de constatare a calamităţilor şi va fi respectat termenul asumat de 15 septembrie, astfel încât să poată fi acordate despăgubirile în cuantum de 1.000 de lei pe hectar înainte de începerea lucrărilor de toamnă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement