Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Măsuri pentru scăderea cazurilor de COVID-19, la Aiud, Câmpeni, Teiuș, Ocoliș și Pianu. Comuna Săsciori scapă de restricții

Publicat

La Aiud, Câmpeni, Teiuș, Ocoliș, Pianu și Săsciori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a instituit vineri noi măsuri pentru limitarea și prevenirea răspândirii virusului de COVID-19. 

HOTĂRÂREA nr. 21 din 29.01.2021 privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pe raza unităților administrativ-teritoriale Aiud, Câmpeni, Teiuș, Ocoliș, Pianu și Săsciori.

Art. 1 (1) La nivelul unităților administrativ – teritoriale Aiud, Câmpeni, Teiuș, Ocoliș și Pianu unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 este între 1,5 și 3 cazuri la 1.000 de locuitori, începând cu data de 30.01.2021, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

b) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;

c) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);

d) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

f) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepții:

deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori decesul unui membru de familie;

g) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 0600-2300, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

h) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 0600-2300, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

i) Măsurile stabilite la lit. g) și lit. h) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. i), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu obligația respectării orarului de lucru cu publicul între orele 0600-2300;

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, sau în funcție de modificările intervenite la nivelul unităților administrativ–teritoriale în ceea ce privește rata de incidență.

Art. 2 La nivelul comunei Săsciori, unde s-a înregistrat o rată de incidență de sub 1,5 cazuri la 1000 de locuitori de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-CoV-2, începând cu data de 30.01.2021, ora 00:00 încetează aplicarea măsurilor stabilite pentru diminuarea riscului, prin Hotărârea C.J.S.U. Alba nr. 19/27.01.2021.

Art. 3 Hotărârile adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba până la data adoptării acestei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

Art. 4 Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, U.A.T.-urilor menționate la art. 1-2, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate

EDITORIAL

EDITORIAL Dan Lungu: Ce-ți doresc eu ție, dragă Românie?

Publicat

Ce-ți doresc eu ție, dragă Românie?

Îți doresc cetățeni care să te iubească în fiecare zi, la vremuri bune și la vremuri grele. Îți doresc școli bune, care să îți educe bine viitorii cetățeni, astfel încât să știe ce înseamnă bunul simț, meritocrația, respectul și patriotismul. Îți doresc să fii iubită de patrioți tăcuți, nu să fii clamată de patriotarzi zgomotoși.

Îți doresc, dragă Românie, să ai spitale curate în care nu se moare cu zile. Îți doresc români fericiți cu salarii și pensii decente. Îți doresc o justiție liberă, legi juste și egalitate între cetățenii tăi. Îți doresc să rămâi proeuropeană și democratică.

Dar, înainte de toate, îți doresc, draga mea Românie, să ai conducători destoinici, care să te iubească, nu să te jefuiască.

E 1 Decembrie. Politicienii și-au scos de la naftalină cocardele sau fularele tricolore și le afișează cu emfază. Patriotarzii și patriohoții se adună din nou în piețele publice clamând patriotismul. Își umflă pieptul, se înghesuie să apară în poze sau să fie în față ca să îi vadă mulțimea. Apoi, cu mâna la inimă, intonează grav, cu voce tare, câteva versuri ale imnului național. De altfel, sunt singurele pe care le știu și pe care nu le-au înțeles niciodată pentru că nu le stârnesc nicio emoție.

Inundă apoi rețelele de socializare cu fotografii în care pozează grav la depuneri de coroane sau la alte manifestări. Scriu texte despre cum își cinstesc înaintașii și istoria, despre valorile naționale, despre dragostea de neam și țară, încercând să demonstreze cât de români „patrioți” sunt în această zi.

O singură zi! În restul celor 364 de zile continuă să umilească România, să o jefuiască și să o pângărească, smiorcăindu-se mereu cât de rea este această țară.

Ei sunt patriotarzii și patriohoții. Sunt cei care se manifestă zgomotos în mulțime și care, deși poartă cușma dacică și ia românească sau flutură tricolorul, nu și-au iubit niciodată această țară. Iubesc doar gândul de a fi priviți ca patrioți, ca daci liberi, ca urmași ai lui Horea, Iancu sau Mihai Viteazul.

Au sufletul gol și nu înțeleg că patriotismul înseamnă dragoste, nu ură, că dragostea de țară se clădește pe unitate și iertare, nu pe vrajbă și dezbinare. Sunt în funcții publice, în partide, în unele asociații patriotice și au infestat cu „patriotardie” sferele publice ale acestei țări.

Opusul lor sunt cei pe care nu îi vedem niciodată în mulțime, cei care au venit să vadă Alba Iulia, nu să îi vadă Alba Iulia pe ei.  Sunt cei care se apropie de tricolor și îl sărută cu lacrimi în ochi, cei care trăiesc fiecare vers al imnului național, cei care merg în catedrală și aprind o lumânare pentru Avram Iancu, pentru Horea sau pentru Regele Ferdinand și Regina Maria.

Într-un colț, un bătrân cu mâinile înghețate de frig ține strâns un steag tricolor decolorat de vreme și de multele zile în care l-a folosit pentru a cinsti România. E același drapel pe care l-a fluturat cu emoție, în fiecare dintre anii trecuți, când a venit la Alba Iulia. A venit și când a fost vesel și în putere, dar continuă să vină și când este trist și chinuit de boală.

A venit cu trenul, iar de la gară până în cetate a mers pe jos, ca într-un pelerinaj al dragostei de țară. E adevărat că s-a gândit să economisească astfel câțiva lei pentru o gustare la prânz. Dar nu s-a plâns niciodată și nu a cerut nimic, chiar dacă a dat mult țării acesteia în timpul războiului. Și-a dat câțiva ani ai tinereții și a lăsat acolo pe o parte dintre cei dragi, un frate și doi veri. Dar nu a îndrăznit să reproșeze vreodată României această jertfă.

Mai departe, un tătic tânăr își poartă pe umeri băiețelul, care flutură un steguleț tricolor. Cu năsucul înghețat, cu piciorușele obosite, micuțul se roagă de tatăl său să îl poarte mai departe în această lume cu eroi și povești. L-au captivat uniformele soldaților din paradă, e impresionat de steagurile care flutură pe stâlpi, dar mai ales îi plac ritmurile marșurilor militare.

S-a pregătit de câteva zile pentru Ziua României, după ce tatăl său i-a povestit cum a fost adus și el, pentru prima dată, la Alba Iulia. La început a venit cu  bunicul și tatăl său pentru „a cinsti Marea Unire”. În anii următori, după ce bunicul s-a dus, a continuat să vină cu tatăl său. Acum, își aduce fiul, cinstind la rândul său România, dar mai ales memoria celor care i-au sădit sămânța dragostei de țară: tatăl și bunicul său.

Într-un alt colț, este un grup de oameni veniți „de la țară”, care poartă cu mândrie straiele populare primenite și pregătite, din timp, ca pentru o sărbătoare sfântă. Sunt sfioși și împart binețe în jur, ca și când i-ar cunoaște pe toți. Pentru ei e normal să se comporte astfel deoarece îi văd pe toți ca fiind „frații lor”, pe care au venit să îi vadă tocmai din Moldova.

Românii aceștia se pierd în mulțimea pestriță și cu siguranță nu îi veți regăsi în fotografiile de astăzi. Nu sunt zgomotoși și nu se înghesuie să facă paradă. Sunt simpli și trăiesc cu emoție acest 1 Decembrie, tăcuți, în simplitatea lor. Sunt tot mai puțini și se pierd printre patriotarzi sau printre cei care au venit la Alba Iulia pentru fasolea cu cârnați și pentru paharul cu vin fiert.

Dar acești români încă mai există. Îți doresc, dragă Românie, să ai mai multă grijă de acești oameni, astfel încât și ei să poată avea grijă de tine.

La mulți ani, dragă Românie!

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Peste 15.000 de oameni prezenți la Alba Iulia, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie 2022, la principalele momente ale sărbătorii

Publicat

Peste 15.000 de oameni au fost prezenți la Alba Iulia, la ora de vârf cu ocazia Zilei Naționale a României, au precizat pentru alba24.ro surse oficiale. 

Ora de vârf a fost luată în calcul ca fiind ora 14.00, moment la care a avut loc Parada Militară care a avut loc pe Bulevardul 1 Decembrie, au mai precizat sursele oficiale pentru alba24.ro.

Cel mai probabil numărul destul de mare de oameni care au participat la Alba Iulia cu ocazia Zilei de 1 Decembrie se datorează și vremii plăcute de afară.

CITEȘTE ȘI: LIVE VIDEO: ”Marșul Unirii” la Alba Iulia. Sute de oameni pornesc în marș spre Cetatea Alba Carolina

Oamenii au început să se strângă în Cetatea Alba Carolina încă de la primele ore ale dimineții. Peste 2000 de oameni au participat la Marșul Unirii,  potrivit președintelui AUR, George Simion.

De asemenea, Cetatea era plină și în jurul orei 12.00, când reporterii alba24.ro au mers e străzi, pentru a vedea cum sărbătoresc cei prezenți la Alba Iulia, Ziua Națională a României.

CITEȘTE ȘI: LIVE VIDEO: Atmosferă de sărbătoare la Alba Iulia, de Ziua Națională. Mii de oameni în Cetatea Alba Carolina

Erau prezenți oameni din toate părțile țării, dar și români veniți din străinătate.

Potrivit surselor alba24.ro numărul celor prezenți la Alba Iulia este în scădere după parada militară. Ziua Națională va continua cu mai multe evenimente culturale prin Cetatea Alba Carolina și un concert programat să înceapă la ora 19.00.

Ziua Națională de la Alba Iulia se va termina cu un foc de artificii, la ora 22.00.

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO ȘTIREA TA: Bicicletă furată din scara unui bloc din Alba Iulia

Publicat

Un cititor Alba24 a reclamat furtul unei biciclete, la începutul acestei săptămâni în Alba Iulia.

”Mai precis, este vorba despre furtul unei biciclete dintr-o scară de bloc, în condițiile în care accesul în scara blocului se face doar pe bază de cartelă” a transmis acesta.

Proprietarul bicicletei a sesizat în această dimineață furtul la poliție și speră ca prin publicarea fotografiei, obiectul să poată fi recuperat.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO Premierul Nicolae Ciucă, plecare în viteză de la Alba Iulia. Politicienii locali abia au ținut pasul după el, până la mașină

Publicat

Premierul Nicolae Ciucă a fost prezent joi la Alba Iulia, pentru a participa la Parada Militară organizată de Ziua Națională. 

La finalul evenimentului, acesta a oferit o foarte scurtă declarație, fără a accepta întrebări din partea jurnaliștilor prezenți la fața locului.

”Vreau să urez un sincer ”La mulți ani” tuturor românilor, este o zi foarte importantă și așa cum de fiecare dată am arătat respect și cinstire pentru memoria celor care s-au jertfit în momentele cele mai dificile pentru ca România să fie așa cum este astăzi, consider că și de acum înainte, în momente poate nu la fel de dificile ca atunci, avem în continuare nevoie de unitate, de solidaritate, de empatie și sunt convins că, așa cum am făcut-o de fiecare dată o vom face și de acum înainte, putând să demonstrăm că România este o țară cu adevărat europeană” a spus premierul.

Imediat după fraza rostită, Nicolae Ciucă a plecat în viteză spre mașina care îl aștepta în imediata apropiere, urmat de liberalii din Alba, care abia reușeau să țină ritmul deplasării, dictat de SPP.

Premierul a fost extras rapid de SPP. ”Gata, gata, viteză băieți!” a spus unul dintre membrii dispozitivului de pază.

Ciucă s-a oprit scurt pentru a saluta oamenii ieșiți în balcoane, după care s-a urcat în mașină, moment în care au izbucnit câteva huiduieli răzlețe.

Potrivit unor surse apropiate acestuia, se grăbea să ajungă la București, la dineul oferit de președintele Klaus Iohannis la Cotroceni, care va începe la ora 17:00.

Venirea lui Ciucă la Alba Iulia a adus și schimbări de ultim moment în ceea ce privește organizarea, solicitate de SPP.

Spre exemplu, accesul presei a fost restricționat la o anumită zonă clar delimitată după o bandă tricoloră, iar măsurile de securitate au fost înăsprite.

O situație care a deranjat mai ales jurnaliștii de la televiziunile centrale, care au fost obligați să își schimbe unghiurile și opțiunile de filmare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate


Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax