Connect with us
Publicitate

Actualitate

Măsuri speciale ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, în perioada Sărbătorilor de Rusalii

Publicat

Cu ocazia sărbătorilor Rusaliilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a luat  o serie de măsuri pentru intensificarea acţiunilor, suplimentarea efectivelor de siguranţă publică şi prezenţa echipajelor de poliţie rutieră în locurile aglomerate şi a lăcaşurilor de cult, în vederea prevenirii incidentelor.

Pe lângă dispozitivul curent, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va acţiona zilnic cu peste 150 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi alte formaţiuni, care vor folosi 62 de mijloace auto, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, formate din poliţişti, jandarmi şi poliţie locală.

Se va asigura prezenţa activă a poliţiştilor rutieri, pe drumurile publice din judeţ, pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul traficului rutier. Cele 16 aparate radar din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, vor fi folosite zilnic pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, reprezentanţii IPJ recomandă cetăţenilor:

– Fiţi atenţi la genţi, poşete şi buzunare  în zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, supermarketuri;

– Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele!

– Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!

– Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie. Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

– Adaptaţi permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

– Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!

– În caz de nevoie, apelaţi 112 – Apel Unic de Urgenţă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate