Connect with us
Advertisement

Eveniment

Măsurile dispuse în cazul violenței domestice, prin ordin de protecție, s-ar putea aplica pentru mai mult timp. Proiect, la Senat

Publicat

Măsurile stabilite prin ordinul de protecție, în cazurile de violență domestică, s-ar putea aplica pe o perioadă dublă față de cea din prezent, respectiv de 12 luni, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Senat.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice a fost înregistrată la Senat în data de 8 martie. Inițiatorii proiectului sunt un grup de parlamentari de la USR, PNL și PSD.

În prezent, instanța poate dispune prin ordinul de protecție următoarele măsuri:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate
  • reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința familiei
  • limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când acesta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima
  • cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia și, după caz, a copiilor, într-un centru de asistență
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate
  • interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic
  • obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv de supraveghere
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima
  • obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute
  • încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora

Durata măsurilor poate fi dispusă pentru o perioadă stabilită de către judecător. În prezent, aceasta nu poate depăși 6 luni de la data emiterii ordinului.

„De multe ori însă, abuzurile ce îmbracă forma violenței domestice se pot desfășura pe săptămâni, luni sau chiar ani de zile, sens în care considerăm perioada de 6 luni insuficientă pentru atingerea scopului ordinului de protecție (…)”, au explicat inițiatorii, în expunerea de motive.

Astfel, se propune creșterea duratei perioadei pe care pot fi dispuse măsuri prin ordinul de protecție, de la 6 la 12 luni.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement