Connect with us
Publicitate

Actualitate

Măsurile pe care trebuie să le asigure angajatorii iarna pentru salariații care muncesc în condiții meteo extreme

Publicat

chiosc ceai primarie Iarna sau vara, în perioadele cu temperaturi extreme și condiții meteo nefavorabile, persoanele încadrate în muncă trebuie să beneficieze de o serie de măsuri speciale pentru protecția lor, potrivit legii.

Potrivit Ordonanței de urgență nr. 99 din 29 iunie 2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, prin temperaturi extreme se înţelege temperaturile exterioare ale aerului, care:

– depăşesc 37 grade Celsius sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel;

– scad sub -20 grade Celsius sau, corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel.

Potrivit documentului, iarna, în perioadele cu temperaturi scăzute extreme, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:

– distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoană/schimb;

– acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător;

– asigurarea echipamentului individual de protecţie.

Reglementările mai precizează că angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz,măsuri precum reducerea duratei zilei de lucru, eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11.00 și dupa ora 17.00, sau întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale. Aceste măsuri se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv.

În cazul reducerii duratei zilei de lucru sau întreruperii activităţii, se vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată, după cum urmează:

– prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior;

– fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.

De asemenea, angajatorii au obligaţia prevenirii unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme, prin luarea următoarelor măsuri:

– asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scăzute;

– asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;

– trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate