Connect with us
Advertisement

Sport

Meci pentru supraviețuire, pe „Cetate”

Publicat

Unirea Alba Iulia va întâlni, sâmbătă, în fața propriilor suporteri, gruparea arădeană ACU Arad, patronată de Geta Onu. Aflate  în lupta pentru evitarea retrogradării și în mare foame de puncte, cele două formații nu iau în calcul altă variantă decât cea a victoriei, în jocul de la Alba Iulia.

După ce a pierdut cu 1-0 la Sibiu, trupa pregătită de Gabi Stan încearcă să părăsească ultimul loc al clasamentului și să-i depășească pe adversarii de la Arad. ”Jocul de sâmbătă l-am pregătit, mai pregătim pentru ce mai avem timp, ne-a dezavantajat și vremea, am fost la Oarda cu apă până la glezne, asta e, ne pregătim în astfel de condiții, Doamne ferește să jucăm în astfel de condiții. Desigur că adversarii vor veni și vor încerca să scoată ceva din acest meci. Eu sper ca jucătorii să dorească și să facă tot ce le stă în putință pentru ca jocul să fie în favoarea lor”, a declarat Gabi Stan, antrenor principal FC Unirea Alba Iulia.

De partea cealaltă, Adrian Pascal, „eroul” alb-negrilor de la meciul cu Voința Sibiu, s-a declarat încrezător înaintea jocului cu ACU Arad. ”Sperăm să ne impunem în jocul de sâmbătă, este un meci decisiv, la fel cum toate vor fi decisive pentru noi. Dar nu e un meci edificator, adică putem pierde sâmbătă și putem câștiga toate celelalte meciuri sau putem câștiga sâmbătă și să pierdem celelalte jocuri și n-am rezolva nimic”, a declarat Adrian Pascal, portarul Unirii Alba Iulia.

Echipa probabilă: Pascal – Bâlu, Camara, Potopea, Giurgiu –  Spătaru, Plenicianu, Militaru, Boboc – Stanciu – Câmpeanu.

Partida de pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia este programată sâmbătă de la ora 11.00, iar prețul unui bilet va fi de 10 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement