Sport
Meci special pentru Bucurică. Fundașul Unirii revine ca adversar în orașul natal, în meciul cu Chindia Târgovişte
Partida de sâmbătă e una mai aparte pentru fundașul stânga, Bogdan Bucurică. Fotbalistul se întoarce ca adversar în orașul natal, însă, chiar și așa, apărătorul Unirii nu consideră meciul ca fiind unul foarte greu. Acesza își va întâlni și doi foști colegi de la Unirea, Sorin Rădoi și Bobby Verdeș.
Apărătorul va juca și sub privirile familiei, însă nici acest lucru nu-l va impresiona prea tare. „Probabil că familia mea va veni la meci, dar ei au mai fost la meciurile mele, nu voi avea nici un fel de probleme, ba chiar mă bucură că o să fie prezenți la meci. Nu mă încearcă nici un sentiment pentru că mă întorc acasă. Mă bucură doar faptul că sunt sănătos și că pot juca și mă pot bucura de fotbal. Asta e singura mea bucurie, deocamdată, pe care o pot avea, să am continuitate”, a declarat fundașul Bogdan Bucurică (foto).
Faptul că nou-promovata din Târgoviște a acumulat 15 puncte nu îl surprinde pe fotbalist. Acesta consideră că echipa arată altfel față de anii precedenți, când activa în eșalonul secund. ”Va fi un meci dificil, pentru că au o echipă mult mai bună comparativ cu anii precedenți, dar sperăm ca noi să venim cu punct sau puncte de la Târgoviște”, a mai spus Bucurică.
Fotbalistul a vorbit și despre situația Unirii; Bucurică spune că ”alb-negrilor” nu le va fi uşor să rămână sus. ”Să vedem, la finalul turului, dacă avem forța de a rămâne în plutonul fruntaș. Va fi foarte greu, deoarece clasamentul este strâns, se pot întâmpla multe până la sfărșit”, a adăugat Bucurică.
În partida de sâmbătă, apărătorul se va revedea cu Sorin Rădoi și Bobby Verdeș, fotbaliști cu care a fost coleg în Liga I, iar cu al doilea a promovat în elită alături de Unirea. ”Mă bucur că mă pot revedea cu foștii colegi, dar pe teren vom fi adversari”, a încheiat fotbalistul.
Bogdan Bucurică a marcat în acest sezon trei goluri pentru Unirea Alba Iulia, toate în jocuri externe.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News