Connect with us
Advertisement

Actualitate

Medic: Virusul are o transmitere accelerată în comunitate. Purtarea măștii nu reprezintă o barieră de comunicare

Publicat

Medicul Valeriu Gheorghiţă, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Carol Davila”, a declarat pentru AGERPRES că probabil în perioada imediat următoare vom asista „cel puţin” la o stagnare a numărului de cazuri de infecţii cu noul coronavirus sau chiar la o creştere, el atrăgând atenţia asupra faptului că virusul are o transmitere accelerată în comunitate şi că purtarea măştii, al cărei rol de protecţie este indiscutabil, nu reprezintă o barieră de comunicare.

„Numărul cazurilor de astăzi este evident un record, din păcate aşteptat, previzibil având în vedere situaţia epidemiologică din ultimele săptămâni, care ne-a demonstrat o creştere a numărului bazal de reproducere a cazurilor – peste 1 -, ceea ce înseamnă că ne plasăm pe o pantă ascendentă a evoluţiei şi ne aşteptăm şi mai departe să avem acest trend ascendent cu menţiunea acestor măsuri impuse în ultima perioadă – săptămâna aceasta, care este posibil să îşi regăsească impactul pozitiv în următoarele 10-14 zile. Probabil că în perioada imediat următoare vom asista cel puţin la o stagnare a numărului de cazuri, dacă nu chiar la o creştere a numărului de cazuri”, a spus medicul.

Potrivit acestuia, în perioada următoare s-ar putea înregistra o creştere progresivă a numărului de pacienţi în secţiile de terapie intensivă.

„În secţiile de terapie intensivă, evoluţia este un pic întârziată cu cel puţin zece zile faţă de situaţia momentului, lucru care ne pune în faţa faptului să asistăm în următoarea perioadă, în următoarea lună la o creştere progresivă a numărului de pacienţi în secţia de terapie intensivă şi la o creştere a gradului de ocupare a paturilor în terapie intensivă, pentru că pacienţii astăzi diagnosticaţi vor face din păcate forme severe, se vor agrava din punct de vedere al stării clinice undeva la 7-10 zile de la debutul bolii. Acela este momentul în care se instalează faza pulmonară inflamatorie care deteriorează funcţia respiratorie a pacienţilor cu COVID. Este, de asemenea, important să ţinem cont de categoria persoanelor care sunt infectate şi care se regăsesc în aceste aproape 5.000 de cazuri noi. Pentru că dacă vorbim de persoane peste 60 de ani, de persoane care au boli cronice, de persoane din centre de îngrijire cu dizabilităţi, atunci procentul celor care sunt la risc să dezvolte forme severe şi critice este mult mai mare. Or, presiunea pe secţia de terapie intensivă înseamnă că va fi crescută”, a explicat Gheorghiţă.

Medicul militar a recomandat purtarea măştii atât în spaţiile închise, cât şi afară, păstrarea distanţei fizice de cel puţin un metru, evitarea zonelor aglomerate.

„Mesajul nostru rămâne acela de a extinde cât se poate de mult purtarea măştii, indiferent că suntem în spaţii închise sau nu, ori de câte ori ieşim din casă trebuie să folosim masca de protecţie corect, care să acopere şi nasul şi gura. Este important să reţinem aspectul legat de faptul că aceste măşti sunt de unică folosinţă, iar o mască mototolită, o mască pe care o punem în geantă, în buzunar şi o refolosim nu mai este o mască care să ne ofere un nivel de protecţie corespunzător. Lăsând la o parte rolul măştii de protecţie, care este indiscutabil, este important să fim atenţi şi cu celelalte măsuri de prevenţie, cum ar fi menţinerea unei distanţe fizice de cel puţin un metru faţă de persoanele din jurul nostru, să evităm să stăm foarte mult timp în spaţii închise şi aglomerate, unde sunt alte persoane, să avem grijă la igiena mâinilor. Este foarte important să ne spălăm dacă avem acces la apă şi săpun sau la soluţii dezinfectante mai ales după ce ieşim dintr-un mijloc de transport în comun, cum este de pildă metroul, care este foarte aglomerat şi unde punem mâna pe toate acele bare de sprijin. Este important să evităm zonele supraaglomerate, să ne decalăm programul de la serviciu dacă putem şi cei care sunt cunoscuţi cu boli cronice sau persoanele vârstnice să stea acasă, să muncească de acasă şi să stea cât mai mult timp în casă”, a subliniat medicul.

Valeriu Gheorghiţă a adăugat că regulile trebuie respectate şi în prezenţa prietenilor şi cunoscuţilor, nu numai a celor pe care nu îi ştim.

„Mai este un aspect: cel legat de anturajul în cadrul grupurilor de persoane cunoscute, unde este cea mai mare problemă, pentru că dacă de persoanele pe care nu le cunoaştem ne ferim, cu cele cunoscute sau care ne sunt prieteni în general suntem obişnuiţi să interacţionăm fără să respectăm nişte măsuri de prevenţie, plecând de la ipoteza că au un comportament preventiv, că nu sunt infectate şi că nu pot transmite această infecţie. Se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Este important să luăm în calcul faptul că atunci când ne întâlnim cu o persoană şi nu respectăm măsurile de prevenţie, practic, noi intrăm în contact cu toate persoanele cu care persoane din faţa noastră au intrat în ultimele 10-14 zile în contact, lucru care trebuie să ne responsabilizeze”, a arătat medicul militar.

El a spus că în acest moment este vorba despre o transmitere accelerată a infecţiei în comunitate.

„Nu trebuie să reprezinte un factor de distanţare socială gestul de a-ţi pune o mască atunci când relaţionezi cu altă persoană, când stai de vorbă. Trebuie să înţelegem că în momentul de faţă vorbim despre o pandemie, vorbim despre o transmitere accelerată a acestei infecţii în comunitate şi că involuntar persoanele pot să fie purtătoare ale acestui virus şi să transmită la contacţii lor. Cred că este o măsură care trebuie luată şi extinsă din prudenţă, care să nu trădeze şi să nu creeze animozităţi între persoane sau care să creeze o serie de bariere de comunicare. Trebuie să încercăm să fim înaintea epidemiei cu toate aceste măsuri şi să nu mai fim cu un pas în urmă, aşa cum suntem în momentul de faţă. Pentru că, din păcate, noi reacţionăm practic la o situaţie dată şi nu avem o conduită preventivă cum ar trebuie de fapt să avem, tocmai pentru a nu ajunge în situaţia în care suntem la acest moment”, a mai explicat Valeriu Gheorghiţă.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement