Connect with us
Advertisement

Actualitate

Medicii de familie solicită utilizarea cardului de sănătate în paralel cu sistemul vechi, pentru validarea şi decontarea serviciilor

Publicat

card sanatate Medicii de familie susţin că problemele privind utilizarea sistemului cu card de sănătate trebuie rezolvate “din mers”, astfel că solicită folosirea acestuia în paralel cu cel anterior. Potrivit reprezentanților Societății Naționale a Medicilor de Familie (SNMF) și ai Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), cardul nu poate să fie „în acest moment” unicul instrument de validare și decontare a serviciilor acordate.

„Să se meargă paralel exact pe același sistem pe care s-a mers la rețeta electronică. S-a mers în paralel șase luni. Să se meargă în paralel cu card și fără card, pentru a se corecta din mers problemele. Noi am cerut să se meargă în paralel, nu să se scoată. Dorim să precizăm că înțelegem în mod real cât este de importantă utilizarea cardului de sănătate”, a declarat vicepreședinta SNMF, dr. Sandra Adalgiza Alexiu.

Potrivit reprezentanților SNMF și FNPMF, cardul nu poate să fie „în acest moment” unicul instrument de validare și decontare a serviciilor acordate.

„Cerem adaptarea sistemelor informatice la fluxul serviciilor din sistem, și nu impunerea unei atitudini care nu are legătură cu realitatea din teren. Este nevoie de o creștere a vitezei de transmitere a datelor, de o informare corectă a furnizorilor înainte de implementarea oricărei modificări iar upgrade-urile trebuie să se producă în afara programului de lucru, pentru a evita dezastre ca acelea din 4, 5 și 27 mai. Principalele probleme au fost și rămân la validarea serviciilor — aici vorbim de conexiunea SIUI, nu CEAS—, la verificarea calității de asigurat, la validarea biletelor/concediilor, lucruri care se fac în SIUI, și nu în CEAS”, au susținut reprezentanții medicilor de familie.

Totodată, cele două asociaţii solicită „să existe o comunicare eficientă” atât cu dezvoltatorii de softuri, pentru remedierea imperfecțiunilor, cât și cu furnizorii de servicii medicale de la toate nivelurile, chiar instruiri tehnice acolo unde se cere.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement