Connect with us
Advertisement

Eveniment

Medicul Molnar Geza, condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare cu EXECUTARE, pentru trafic de minori

Publicat

molnar geza Fostul consilier local PDL în Aiud, medicul Molnar Geza, a fost condamnat, joi, de Tribunalul Alba, la 5 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de minori. Bârluţ Loredana Gabriela, inculpată în acelaşi dosar, a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. O a treia inculpată, Daniela Cernea, care a fost trimisă şi ea în judecată în acest dosar, şi-a recunoscut faptele şi a fost condamnată, în luna iulie la 3 ani de închisoare cu suspendare şi muncă neremunerată în folosul comunităţii. În luna martie, Molnar Geza a fost reţinut, în urma unei acţiuni a DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia în colaborare cu BCCO Alba Iulia, pe linia combaterii traficului de minori şi proxenetismului.

S-a stabilit că Molnar a racolat trei fete, dintre care una minoră (15 ani), promiţându-le că le va ajuta să se realizeze în viaţă şi că nu li se va întâmpla nimic dacă vor asculta de el, amintindu-le de poziţia sa în administraţia locală şi relaţiile cu anumiţi oameni influenţi din judeţ.

Au fost identificaţi și 7 clienţi, care au întreţinut relaţii sexuale cu cele trei fete. Majoritatea dintre aceştia sunt din Alba (Aiud, Teiuş, Alba Iulia, Sebeş), iar ceilalţi din alte judeţe. Este vorba despre persoane din anturajul inculpatului, oameni de afaceri şi din administraţie. Partidele de sex aveau loc în camere din diferite pensiuni, sau în autoturismele clienţilor. Potrivit procurorilor, inculpatul şi-a recunoscut parţial vinovăţia, respectiv faptul că a intermediat întreţinerea de relaţii sexuale cu diferite persoane.

În urma arestării Molnar Geza a fost exclus din PDL printr-o hotărâre aprobată în unanimitate de Biroul permanent local al organizaţiei locale Aiud din 13 martie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement