Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Meditații gratuite pentru tinerii care nu au promovat la Bac, oferite de PNL Alba

Publicat

Tinerii din Alba Iulia care nu au promovat la examenul de Bacalaureat pot beneficia de meditații, gratuit. Prin intermediul Partidului Național Liberal, patru cadre didactice vor susține pregătirea celor interesaţi, la Matematică și Limba română. Mai multe informaţii sunt disponibile la sediul PNL din Alba Iulia.

Singura condiție pe care tinerii trebuie să o îndeplinească este să aibă domiciliul în Alba Iulia sau în localitățile învecinate. După ce se va afla numărul celor înscriși, se va forma un orar de meditații, care va fi afișat la sediul partidului din Alba Iulia.

„Așa cum ştiți și dumneavoastră, de circa 2 ani de zile acordăm meditații gratuite; până la vacanța de vară, aveam deja 500 de elevi înscriși. Vom continua acțiunea și după perioada vacanței” a declarat Florin Roman, vicepreședintele PNL Alba.

Iniţiativa liberalilor vine în contextul în care peste 2.000 de candidaţi care nu au reuşit să treacă de probele de Bacalaureat din anul acesta au ales a doua şansă la sesiunea „din toamnă”. Aceasta începe în 22 august, în condiţii de examinare la fel de exigente cum au fost cele din iunie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax