bani O femeie de 43 de ani din Sebeş care lucra ca menajeră pentru un client din Petreşti s-a ales cu dosar penal după ce proprietarul a surprins-o în imagini video în timp ce îi fura bani din portmoneul lăsat în casă. În total, femeia a sustras 4000 de lei.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, poliţiştii din Sebeş o cercetează penal pe o femeie care, în timp ce făcea curăţenie în locuinţa unui cetăţean din municipiu, i-ar fi sustras sume de bani, cauzându-i în acest fel un prejudiciu de circa 4.000 de lei.

Luni, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată de către un cetăţean din Petreşti, cu privire la faptul că în perioada 31 ianuarie– 23 februarie, în repetate rânduri, i-au fost sustrase sume de bani din locuinţă. Bărbatul a prezentat şi imaginile surprinse de o cameră de supraveghere video ce o instalase în locuinţă după ce a observat că îi dispar sume de bani, iar în înregistrări apărea menajera păgubitului, I.S.M., de 43 de ani, din Sebeş, în timp ce-i sustrăgea din portmoneu suma de 110 lei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Faţă de I.S.M. poliţia continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat precum şi în vederea stabilirii întregii sale activităţi infracționale şi recuperarea prejudiciului.