Meniuri zilnice în loc de corn şi lapte pentru elevii din şcoala primară si gimnazială
Motivele pentru care parlamentarii vor să elimine cornul şi laptele furnizate gratis elevilor sunt legate de faptul că programul nu mai este agreat de aceştia şi că trebuie promovat un mod de viaţă sănătos. În valoarea de 10 lei, elevii din ciclul preşcolar, primar şi gimnazial ar urma să beneficieze de „un meniu variat”, însă în această sumă sunt cuprinse preţul produselor, cheltuielile de transport, prepararea, distribuţia şi depozitarea produselor. Un proiect similar a fost implementat deja în anumite unităţi de învăţământ, în sistem after-school, iar meniul de 10 lei include două feluri de mâncare şi desert.
În cazul în care proiectul va fi aprobat, autorităţile locale îşi vor stabili individual meniurile, însă fiecare masă destinată celor mici trebuie să aibă obligatoriu o anumită masă calorică, ce urmează să fie stabilită de Ministerul Sănătăţii, care va face şi o listă cu produsele admise. „Dacă e posibil, să fie şi o mâncare caldă, proaspăt preparată, să fie un şi un fruct sau un pahar cu suc natural”, susţin iniţiatorii.
Sursa: capital.ro
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (1)