Mercedes oprește investițiile în Germania. Salariile angajaților Star Assembly Sebeș, argument în discuțiile cu sindicatele
Salariile angajaților Star Assembly din Sebeș ar fi folosite ca argument de conducerea Mercedes-Benz din Germania, în discuțiile cu liderii de sindicat. Presa internațională scrie că în ultima perioadă între liderii de sindicat din federația IG Metall și conducerea gigantului din industria auto, sunt discuții aprinse.
În timp ce conducerea Mercedes încearcă să convingă angajații să nu mai ceară măriri de salariu și folosește inclusiv ca argument salariile de la Star Assembly Sebeș, angajații au cerut, în schimbul menținerii salariilor existente, reducerea numărului de ore de lucru la 30 de ore săptămânal, de la 35, câte sunt prevăzute în contract, în loc de creșterea la 40, cât a cerut conducerea, notează profit.ro.
De asemenea, potrivit unor documente consultate de jurnaliștii de la Reuters, producătorul auto va suspenda toate investițiile în Germania și chiar ia în considerare închiderea unor fabrici,
Conducerea companiei a luat această decizie deoarece nu a reuşit să ajungă la un acord cu reprezentanţii comitetului de întreprindere şi cei ai sindicatelor privind reducerea costurilor cu forţa de muncă, se arată într-un interviu cu mai mulţi membri ai consiliului director, publicat pe intranetul companiei.
Ce spun directorii Mercedes
Directorul de producţie de la Mercedes, Michael Schiebe, a declarat că echipa managerială a decis „în unanimitate, suspendarea oricăror noi investiţii în unităţile noastre din Germania”, invocând costurile ridicate şi lipsa unui acord privind reducerea cheltuielilor, notează Reuters, citat de agenția de presă, Agerpres.
De mai multe luni, echipa de conducere de la Mercedes îi îndeamnă pe angajaţi să identifice soluţii pentru reducerea costurilor. În septembrie, Schiebe a avertizat că două fabrici din Germania ar putea fi închise dacă nu se înregistrează progrese în această privinţă.
„Suntem obligaţi să examinăm cu atenţie care sunt uzinele germane pe care va trebui să le închidem dacă nu reuşim să modificăm structura costurilor noastre”, a declarat Michael Schiebe, potrivit agerpres.ro.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)