Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

MESAJE, URĂRI și SMS-uri de Sfântul Ilie. Un gând frumos celor care își sărbătoresc ziua numelui

Publicat

sfantul

MESAJE și FELICITĂRI de SFÂNTUL ILIE 2023: Cei care poartă numele de Ilie, Iliuță, Lică, Eliade, Ilieș, dar şi Ilinca, Eliana sau Ilia își sărbătoresc miercuri, 20 iulie, ziua numelui cu ocazia Sfântului Ilie.

Ilie, în limba română, înseamnă „Al cărui Dumnezeu el este’’. El este sfântul care aduce ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și închide Cerurile.

Cu toți avem o rudă, un prieten sau o cunoștință care își va celebra ziua numelui în data de 20 iulie. Dacă nu știi cum să îi formulezi o urare de „La mulți ani” te ajutăm cu idei de MESAJE și URĂRI.

MESAJE și URĂRI de Sfântul Ilie pentru prieteni şi familie

Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu să fii iubit şi să ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!

Adierea vântului lin al acestei zile frumoase de vară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor, iar sufletul să-ţi rămână deschis către calea fericirii şi împlinirii eterne. La mulţi ani!

Cu ocazia zilei de nume, îţi doresc un munte de sănătate, o mare de iubire şi un ocean de fericire!

Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îți doresc multă sănătate și fericire. Să ai parte numai de zile senine și însorite!

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

De ziua numelui tău, îţi doresc să-ţi fie bine, să ai noroc, fericire şi sanatate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani, Ilie

De ziua ce-ţi surâde-n prag şi-i porţi frumosul nume, eu îţi doresc tot ce-i mai drag şi mai frumos pe lume! La mulţi ani!

E o zi când sufletul tău trebuie să învingă orice urmă de tristeţe şi să fie deschis pentru a primi cele mai frumoase momente. Este ziua numelui tău şi-ţi urez un sincer La Mulţi Ani!

Felicitări cu ocazia acestei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani!

Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori.

Îţi urez La multi ani, pentru că porţi acest nume şi fie ca Sfântul Ilie pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară.

Îţi doresc că toate lucrurile bune şi frumoase să te copleşeaşcă şi să strălucească în calea ta către fericire. La mulţi ani!

La mulţi ani! Sfântul Ilie să te călăuzească mereu!

La Mulţi Ani, Iliuta! Sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieții tale.

La Mulţi Ani cu ocazia Sfântului Ilie şi să-ţi fie ziua plină de minuni!

La mulţi ani! Să ai parte de un ocean de sănătate, un munte de noroc şi un camion cu bani!

Se sărbătoreşte cel mai mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. Îţi doresc să învingi orice furtună şi să ai un cer senin!

Un zâmbet are puterea de a îndrepta totul şi de a umple totul de lumină. Sper să ai parte de cât mai multe zâmbete în viaţă. La Mulţi Ani!

URĂRI religioase de Sfântul Ilie

Cu ocazia zilei Sfinţişorului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

Dumnezeu să-ţi dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, sănătate, împliniri şi multă iubire.

De toti ai fost tu azi numit, în lacaș Sfânt chiar pomenit! Mă alipesc gingaș și eu, dorindu-ți bine mereu. Numele ce-l porți de Sfânt, poarta-l cu mandrie multă! Să-ți dea putere și tărie, ani sănătoși și bucurie! Un inger păzitor .. îți doresc eu ție!

Fie ca aceasta zi sa-ti dechida poarta unui viitor plin de succese, Dumnezeu sa-ti dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, sanatate, impliniri si multa iubire. La multi ani!

Fie ca Dumnezeu să decoreze fiecare rază de soare care ajunge la tine cu succes, fericire şi prosperitate. La mulţi ani!

Fie ca din această zi Sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. Multă sănătate şi un sincer La mulţi ani!

Să-ţi dea Domnul sănătate, Judecată înţeleaptă, Viaţă lungă pământească, Ce doreşti să se-mplinească!

Sfântul Ilie – Mesaje pentru colegi

Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiţi un călduros „La mulţi ani”, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani!

Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate şi fericire. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!

Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire ţi un sincer La Mulți Ani! Să ai parte numai de zile senine şi însorite!

De-am putea din cerul nopții, iute am fura o stea, ca să-ți punem cununa vieții, astăzi chiar de ziua ta! Dar nu putem să ajungem la stele și nici cerul nu-l cuprindem, lacrimând de neputință dar, îți spunem zâmbind „La Mulți Ani!”

De Sf. Ilie, fie ca cei dragi să te înconjoare cu caldura sufletelor lor într-o seară magică, iar fericirea să te ia în bratele ei în acest moment special!

Dacă toata lumea îți doreste ca această zi sa fie una minunată, eu îți urez ca atât ziua de astăzi, cât și zilele ce urmează să fie pline de bucurii și realizări și să îți umple sufletul de voie bună. La mulți ani!

Fie ca această zi să-ţi dechidă poarta unui viitor plin de succese. La mulţi ani!

Fie ca sfinții ce te protejează să-ți aducă mult noroc, fericire și împliniri. Să ai o zi minunată!

În această zi, când numele tău este celebrat, se sărbătoreşte cel mai mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă, Sf. Ilie. Îţi doresc să învingi orice furtună şi să rămâi în orice moment un cer senin!

Iti doresc ca de ziua numelui tau sa ti se implineasca toate dorintele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de raze de soare in viata. La Multi Ani!

Iti urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum aripile unui fluture, la fel de fericita precum cantecul privighetoarei si la fel de frumoasa precum o gradina plina cu flori.

La mulţi ani şi mult noroc în această zi specială. Îţi dorim să ţi se îndeplinească toate dorinţele. Sănătate şi numai bucurii!

Să ai parte numai de împliniri, iar viaţa să îţi fie o eternă sărbătoare! La mulţi ani!

Un zâmbet are puterea de a îndrepta totul şi de a umple totul de lumină. Sper să ai parte de cât mai multe zâmbete în viaţă. La Mulţi Ani!

Sfântul Ilie- Mesaje în versuri

De ziua ta, prietene Ilie,
Urările acestea îţi trimit solie:
Să-ţi fie viaţa presărată cu noroc şi fericire,
Şi visele-ţi s-ajungă întotdeuna la-mplinire.

***

La mulţi ani cu sănătate,
Să-ţi dea viaţa tot ce doreşti,
Zile senine şi fericire,
Dragă Ilie, să ne trăieşti!

***

A vieţii minunată drumeţie,
Să-ţi scoată numai baftă-n drum, Ilie,
Spre năzuinţa ta să te avânţi cu semeţie.
Mulţi ani cu sănătate, bucurie!

***

La mulţi ani şi la mulţi bani, Ilie,
Norocul să îţi fie-n viaţa tot mereu făclie,
Să-ţi lumineze calea-n dragoste şi avuţie,
Iar fericirea pururea să-ţi fie-n ospeţie.

***

Astăzi e ziua ta, Ilie,
O zi ce-o iau drept garanţie,
Că oameni de nădejde mai sunt pe astă lume.
Asemeni ţie, din nume ei îşi fac renume.

***

Să ne trăieşti cu numele, Ilie,
Să-ţi dăruiască viaţa numai veselie,
Ca miezul verii, caldă inima să-ţi fie,
Să fii iubit de toţi, acum şi în vecie.

***

Un cer albastru fără nori, în calea ta să fie

Să ai în viaţă numai flori, noroc şi bucurie!

La Mulţi Ani!

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax