Actualitate
Mesajul Papei Francisc adresat comunității din Barbu Lăutaru, la patru ani de la vizita sa în Blaj
Credincioșii cu hramul „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Episcop Ioan Suciu” din cartierul Barbu Lăutaru din Blaj au sărbătorit duminică patru ani de la vizita Sfântului Părinte în parohia lor, din 2 iunie 2019, precum și hramul secundar al bisericii.
Sfânta Liturghie a fost celebrată, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar de Aba Iulia și Făgăraș.
La acest eveniment au fost prezenți Mons. Germano Penemote, însărcinat cu Afaceri a.i al Nunțiaturii Apostolice și Mons. Tuomo T. Vimpari, Prim Consilier al Nunțiaturii Apostolice.
Patru ani de la vizita apostolică
Comunitatea Greco-Catolică Blaj III, din Cartierul Barbu Lăutaru, păstorită de Pr. Ioan Hoca (preot paroh) și Părintele Ciprian Suciu (preot viceparoh) a dorit să comemoreze vizita apostolică a Papei Francisc de acum patru ani, dar și împlinirea a unui an de la audiența privată, ce a avut loc în Cetatea Vaticanului, la data de 10 iunie 2022.
În cadrul acesteia, Sfântul Părinte a primit un grup de copii aparținând acestei parohii, care au avut astfel posibilitatea de a-l întâlni pe Papa Francisc în biblioteca sa privată din Vatican, rememorând vizita din Romania și, în mod deosebit, cea de la Blaj.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Cristian i-a îndemnat pe credincioși să păstreze vie vizita Papei Francisc în cartierul lor și i-a încurajat să urmeze exemplul sfinților, pășind pe drumul spre sfințenie.
În cadrul Sfintei Liturghii, un grup de copii din parohie a depus adeziunea la Copilăria Misionară Pontificală, în prezența Părintelui Eugen Blaj, director național pentru Operele Pontificale Misionare din România, devenind astfel misionari ai lui Cristos.
Mesajul pentru credincioșii din Blaj
Mons. Germano Penemote a dat citire mesajului Secretarului de Stat al Vaticanului, Pietro Parolin, adresat Preafericii Sale Cardinal Lucian, cu ocazia împlinirii a patru ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, pe care îl redăm mai jos:
„Preafericirii Sale
Cardinal Lucian Mureșan
Arhiepiscop Mitropolit al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia
Blaj
Cu prilejul celei de-a patra aniversare a vizitei Sale la Blaj, Suveranul Pontif adresează urările Sale de bine și sper ca această ocazie de bucurie să inspire un angajament reînnoit pentru răspândirea valorilor fraternității, solidarității și păcii, devenind vocea vieții comunității ecleziale.
Cu aceste auspicii, sanctitatea Sa invocă asistența divină continuă asupra membrilor comunității parohiei Barbu Lăutaru, ce îl are ca patru pe fericitul Ioan Suciu, precum și a întregii Arhieparhii și trimite din toată inima dorita binecuvântarea apostolică, pe care extinde cu bucurie asupra bolnavilor și copiilor.
Adaug urările mele personale de bine, asigurând vă de rugăciunile mele.
Cardinalul Pietro Parolin
Secretar de stat.”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News