Actualitate
Mesajul Promoției 2020 de la Colegiul Național Militar din Alba Iulia: Nu vrem să fim numiți „generație de sacrificiu”
Cei 116 de absolvenți din Promoția 2020 – „General Ioan Emanoil Florescu”, de la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia au încheiat pregătirile din liceu și vor susține, de luni, examenul de Bacalaureat.
La momentul absolvirii, tinerii se gândesc cu speranță la viitor și spun că nu vor să fie considerați „generație de sacrificiu”, ci să fie ”acei învingători care își duc la îndeplinire visurile”.
Mesajul Promoției 2020 – „General Ioan Emanoil Florescu”
Iată că promoția noastră a ajuns ziua absolvirii, ziua în care ne pregătim pentru primul nostru zbor. Lăsăm în urmă patru ani plini de amintiri și ne îndreptăm curioși spre ceea ce ne rezervă viitorul. Este ultima etapă care încununează viața noastră de elevi militari și ne îndreaptă pașii spre viitoarea carieră militară.
Dragi profesori și cadre militare,
Ne-ați îndrumat pașii de-a lungul celor patru ani de liceu, ne-ați transmis cunoștințele, ne-ați oferit sfaturi, ne-ați fost mentori și părinți. Experiența dumneavoastră de viață, implicarea și devotamentul de care ați dat dovadă ne-au transformat din copiii timizi de mai ieri, în tineri educați, serioși și hotărâți, pregătiți pentru ceea ce va urma.
Vă mulțumim și vă suntem recunoscători pentru tot ce ați făcut pentru noi.
Dragi colegi,
Am început împreună aventura cunoașterii și devenirii noastre în colegiul militar. Am parcurs împreună acest drum, uneori lin, alte ori anevoios, cu succese sau greșeli, cu bucurii sau tristeți… Iată-ne acum la finalul unui capitol pe care am fi dorit să îl putem rescrie. Am pierdut în ultimele luni momente frumoase din viața de absolvent dar am câștigat altceva: determinare și curaj…Până la urmă ziua absolvirii nu se rezumă doar la final, ci și la momentele petrecute până acolo. Și cu siguranță acest final deschis nu poate lăsa în urmă decât un „va urma” spus în 116 moduri diferite.
Ne oprim puțin, tragem aer în piept și plecăm mai departe. Nu vrem să fim numiți „generație de sacrificiu”. Vrem să fim acei învingători care își duc la îndeplinire visurile.
Este momentul să demonstrăm că suntem pregătiți pentru a deveni ofițerul de mâine și absolventul de ieri
Citește și BACALAUREAT 2020: REGULI pentru probele scrise care încep LUNI. Ce le este interzis candidaților
Mesajul comandantului companiei a IV-a elevi, sublocotenent Flavius Briciu, pentru absolvenții Promoției 2020
De la absolvent la absolvent…de la mentor la discipol
„Dragii mei elevi,
Viața omului, începând de la naștere, este o adevărată călătorie presărată cu o multitudine de aventuri, unele mai plăcute, altele mai puțin plăcute, cu suișuri și coborâșuri. Până la acest moment voi ați parcurs doar o parte din drumul destinat vouă și până la acest punct pot spune că ați reușit să finalizați o prestigioasă instituție de învățământ, care nu numai v-a educat, dar v-a făcut să gândiți și să acționați matur.
Ați legat prietenii care nu se vor stinge niciodată. Ați strâns amintiri pentru o viață întreagă.
Însă, poate cel mai important, este faptul că ați strâns un bagaj foarte bogat de cunoștințe, care precis vă vor ajuta pe tot parcursul vieții. Purtați pe umeri gradele onorifice ale maturității și ale sacrificiilor unui elev de colegiu militar. Purtați pe umeri atât mândria de a fi absolvent de colegiu militar, cât și obligația de a deveni cei mai buni ofițeri ai Armatei României.
Sunt foarte mândru de voi și, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom revedea, mai bucuroși, mai îndrăzneți și poate, de ce nu, colegi de birou”.
Al vostru comandant de companie
Sublocotenent Flavius Briciu”
sursă: Facebook – Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News