Connect with us
Publicitate

Eveniment

Mesajul unei judecătoare de la Curtea de Apel Alba Iulia pentru cei care nu cred în COVID-19: ”Virusul este între noi”

Publicat

”Virusul este între noi”, ”îl prinde pe cel mai slab” – câteva dintre cuvintele unei judecătoare de la Curtea de Apel Alba Iulia, care momentan se află în spital, fiind infectată cu noul coronavirus. 

Judecătoarea este una dintre cele 9 persoane de la instanța superioară din Alba care, săptămâna trecută, au fost confirmate pozitiv pentru COVID-19. 

Aceasta se află internată alături de soțul și unul dintre copii. Într-o postare pe Facebook, făcută publică de Agerpres, judecătoarea a transmis un mesaj emoționant, dar în același timp a tras și un semnal de alarmă pentru a-i atenționa pe cei care nu cred în existența virsului. 

„Tot respectul pentru grija deosebită pe care ne-aţi purtat-o în aceste zile în încercarea voastră de a ne face viaţa mai uşoară! Cu mare groază ne-am internat joi, 2 iulie 2020, dar, datorită căldurii transmise de voi, personalul medical, presiunea psihică nu a fost aşa de mare … şi totul a trecut mai uşor.

Mulţumesc, oameni speciali şi iertaţi că vom trece, poate, pe lângă voi, fără să vă salutăm, pentru că nu v-am văzut decât ochii, şi aceia cu greu, din spatele ochelarilor aburiţi care alcătuiau costumele voastre grele”, a scris magistratul Curții de Apel Alba Iulia, citat de agerpres.ro

Ea a adăugat că ochii au fost însă suficienţi să înţeleagă că medicii şi asistentele nu sunt roboţi, ci oameni, cărora le pasă de cei aflaţi în suferinţă. „Şi atunci, dragă cititorule, ţie, care eşti acasă, la birou sau pe terasă cu băieţii, de ce să nu-ţi pese? De tine şi de familia ta? Virusul e între noi, se plimbă, adulmecă şi atacă, îl prinde pe cel mai slab.

Apără-te, armele sunt la tine, spală-te pe mâini, pune-ţi o amărâtă de mască pe faţă şi nu te duce unde-i mai multă lume!

Stai deoparte, respectă distanţa, nu te înghesui, ieşi din turmă! Nu ştii cum vei trece peste boală! Poate uşor, poate nu vei simţi nimic, dar copilul tău, mama ta? La ei te-ai gândit? (…). Mai gândeşte la asta, cititorule, înainte să ieşi din casă fără apărare, poţi să aduci virusul în casa ta şi primii pe care îi infectezi sunt membrii familiei tale, un copil, un părinte, un frate, cu organisme mai tari sau mai puţin tari, slăbite de vârstă sau de boli”, a mai scris judecătoarea.

Femeia consideră că, dacă toţi şi-ar proteja măcar familia, atunci nu ar mai fi niciun caz de COVID-19 în câteva zile. „Ascultă ce ne spun specialiştii, medicii, autorităţile din domeniul medical! Ei nu vorbesc prostii! Nu e nimic politic aici, în spital nu există partide politice.

Nu asculta glasul unor nespecialişti, neinformaţi, vedete TV, voci care nu au nicio legatură cu actul medical, dar care îşi dau cu părerea despre el, te dezinformează şi te fac să ignori un pericol real”, îşi încheie postarea magistratul.

La Curtea de Apel Alba Iulia a fost depistat un focar de coronavirus, după ce în urmă cu două săptămâni a fost testată pozitiv o grefieră.

Ulterior, în urma anchetei epidemiologice, au fost testate pozitiv încă alte opt persoane, dintre care şase magistraţi. Timp de două zile, în 2 şi 3 iulie 2020, instanţa de judecată şi-a suspendat activitatea în scopul dezinfectării tuturor spaţiilor de activitate.

sursă:agrepres.ro, adevărul.ro.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Aurel

    vineri, 17.07.2020 at 15:54

    Sa dea Coronavirusul si pe la CCR!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate