Connect with us
Publicitate

Eveniment

Meteorologii avertizează: Ploi torențiale și descărcări electrice de duminică după-amiază până luni seara, în Alba

pl

Publicat

Cu toate că prognoza meteo pentru acest sfârșit de săptămână a fost una ușor înfricoșătoare (furtuni puternice și foarte puternice), se pare că, sâmbătă, avem parte de soare și căldură, exact cum se potrivește unei zile de vară. De duminică după-amiază, însă, intră în vigoare avertizarea meteo de instabilitate atmosferică, descărcări electrice și ploi torențiale în mai multe regiuni din țară, dar și în Alba. Este posibil să cadă grindină pe arii restrânse, iar cantitățile de apă nu sunt deloc neglijabile (de la 20 la 50 l/mp). Aceste fenomene ar putea să apară deja de sâmbătă după-amiază, însă pe spații mai restrânse.

„Începând din după-amiaza zilei de duminică şi până în seara zilei de luni, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile vestice, nordice şi centrale şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Pe arii restrânse vor fi vijelii şi va cădea grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp”, avertizează meteorologii.

În plus, pe pagina de internet a Administrației Naționale de Meteorologie apare și o Notă: „Astfel de fenomene se vor semnala şi în noaptea de sâmbătă spre duminică în vest, nord-vest şi la munte, dar pe spaţii mai restrânse”.

Sursa: meteoromania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate