Connect with us
Advertisement

Economie

Metodă nouă inventată de țepari pentru a face rost de bani: Falsul inspector de la Protecția Consumatorilor care amendează firme

bani

Publicat

Operatorii economici au fost avertizați, vineri, de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în legătură cu apariția unor persoane care pretind că sunt comisari ANPC sau CJPC și care, sub pretextul neregulilor depistate, cer plata unor amenzi.

”Au apărut informații că falșii comisari ANPC au desfășurat astfel de activități ilegale de control, prin utilizarea unor legitimații asemănătoare cu cele oficiale.

ANPC vă reamintește faptul că niciodată comisarii Autorității nu solicită operatorilor economici achitarea cu numerar a eventualelor amenzi după terminarea controlului. În cazul aplicării de sancțiuni contravenționale, acestea se achită la Trezorerie și nu comisarilor aflați în control. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor va primi doar copia chitanței de vărsământ”, precizează reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.

Aceștia menționează faptul că membrii organizațiilor neguvernamentale din domeniul protecției consumatorilor nu au drept de control.

”Ei au dreptul de a informa opinia publică asupra deficiențelor de calitate ale produselor și serviciilor și asupra consecințelor vătămătoare ale acestora pentru consumatori sau de a iniția acțiuni în justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor consumatorilor”, arată sursa citată.

Pentru a preveni viitoare încălcări ale legii ANPC atrage atenția operatorilor economici să solicite ordinul de serviciu în baza căruia se face controlul, să verifice legitimațiile comisarilor care vin în control și să anunțe imediat poliția în cazul în care sunt victimele unei tentative de control din partea unor persoane neautorizate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement