Connect with us
Advertisement

Actualitate

METODE „antiradar” folosite de şoferi pentru a nu fi amendaţi de Poliţia Rutieră. De la bliţuri în trafic, la aplicaţii pe telefonul mobil

Publicat

radar imagine 1 Șoferii au căutat mereu metode pentru a nu fi prinşi şi amendaţi de poliţiştii rutieri atunci când depăşesc viteza legală de deplasare sau pentru a evita camerele de supraveghere, ca să nu plătească rovinieta.

Aparatele care detectau şi perturbau radarele Poliţiei au fost scoase în afara legii din 2013. În schimbul conducerii prundente şi a unei conduite preventive în trafic, şoferii s-au reprofilat şi preferă să cumpere diverse dispozitive şi aplicaţii, care să îi atenţioneze atunci când zona lor de deplasare se află echipaje ale poliţiei rutiere.

De asemenea, există și dispozitive ingenioase care vin în sprijinul celor care vor să evite camerele de supraveghere, ca să nu plătească rovinieta.

Cele mai frecvente metode la care recurg şoferii pentru a nu fi surprinşi de aparatele radar sau pentru a se feri de camerele de supraveghere:

Bliţurile sau flash-urile succesive

Acționarea repetată a farurilor (folosind faza lungă) e semnalul clasic al şoferilor atunci când sunt controale ale poliţiei. Cea mai veche atenționare „antiradar”, tradiționala semnalizare cu farurile făcută de pe contrasens, anunță conducătorii auto că poliţia supraveghează într-o anumită zonă. Aceştia îşi mulţumesc pentru semnale tot prin flash-uri ale farurilor şi îi atenţionează, la rândul lor, pe alţii șoferi.

Stațiile radio

Staţiile radio de emisie-recepţie, utilizate în trecut în special de tir-işti, au devenit în ultimii ani tot mai populare în rândul conducătorilor auto. Stațiile citizen band (CB) sunt cunoscute în multe ţări ca un sistem de radio-comunicaţii pe o distanţă relativ scurtă, fiind denumite metoda „colegul”, după apelativul folosit de conducătorii auto care comunică în acest fel.

Acest sistem de comunicare individual are o selecţie de 40 de canale de-a lungul unor benzi de 27 Mhz sau 22 Mhz şi permit participanţilor la trafic să vorbească între ei, să se informeze despre controale ale Autorităţii Rutiere Române, ale Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, radare ale Poliţiei, dar şi accidente, drumuri blocate sau condiţii meteorologice. Staţiile de emisie sunt legale, cu condiţia să nu depăşească 4 waţi.

Autocolante invizibile

Tehnologia a evoluat foarte mult, iar în ultimii ani, tot mai multi conducători auto își îndreaptă atenția către autocolantele „antiradar”. Pentru a nu fi detectați de aparatele de măsurare a vitezei, conducătorii auto pot aplica pe numărul de înmatriculare mai multe benzi protectoare invizibile. Chiar dacă cu ochiul liber numărul se vede perfect, în momentul în care autovehiculul a fost surprins de radar, autocolantul distorsionează imaginea, astfel că identitatea sa este aproape imposibil de descifrat pe camera de înregistrare sau în fotografii.

YouTube video

Şoferii trebuie, însă, să ştie că orice dispozitiv aplicat peste numărul de înmatriculare, pentru a nu permite citirea acestuia este ilegală şi se pedepseşte cu 2-3 puncte amendă.

Spray-ul „antiradar”

O altă soluție în materie de combatere a radarelor este spray-ul „antiradar”. Acesta a fost testat cu ajutorul polițiștilor din Statele Unite ale Americii, iar numărul de înmatriculare peste care a fost aplicat spray-ul a ieșit supraexpus în fotografii, datorită stratului care crează o reflecție. Mai mulți comercianți au pus spre vânzare produsul pe Internet. „Este un spray ce se aplică pe plăcuțele de înmatriculare și are rolul de a respinge razele în infraroșu emise de camere de supraveghere, radar sau camere foto. În felul acesta se pot evita amenzile pentru viteză excesivă”, explică unul dintre comercianți. Potrivit acestuia, un singur tub de spray poate acoperi până la 4 (patru) plăcute de înmatriculare.

YouTube video

Deşi comercianţii dau asigurări că soluţia este una „legală”, acţiunea asupra plăcuţei de înmatriculare care împiedică citirea acesteia de către aparatele radare contravine legii.

Aplicaţiile pe telefonul mobil

Una dintre cele mai recente metode folosită de conducătorii auto este aplicaţia computerizată ce poate fi instalată pe telefonul mobil. Astfel, șoferii posesori de telefoane smartphone cu touchscreen, GPS integrat și conexiune la internet au la dispoziţie un instrument simplu pentru a-şi comunica unii altora evenimente rutiere.

Aplicaţia le permite şoferilor să comunice simplu atunci când pot şi vor să semnaleze accidente, blocaje în trafic şi amplasarea unor noi camere radar fixe sau mobile.

Suport electric număr de înmatriculare

Șoferii care vor să evite camerele de supraveghere, ca să nu plătească rovigneta, pot apela la suporturile electrice pentru numerele de înmatriculare. Mai exact, printr-o simplă apăsare de buton, numărul de înmatriculare este acoperit şi, astfel, sistemele poliţiei şi cele de control pentru rovinietă nu pot identifica autoturismul.

YouTube video

Puțini șoferi au reușit însă să monteze dispozitivul pe mașină, pentru că acesta intră în contradicție cu normele codului rutier. Conducătorul auto care este prins cu un asemenea dispozitiv montat pe mașină poate rămâne fără talonul mașinii, poate primi o amendă substanțială și se poate alege chiar cu un dosar penal.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. albanezul

    joi, 18.02.2016 at 12:56

    Nu ar fi mai simplu sa respectati limitele de vitez,etc..adica legile?! Apoi va mirati de accidente tembele si plangeti ca nu suntem un neam…civilizat.

  2. Sorin

    sâmbătă, 17.04.2021 at 18:43

    Nu. In secolul 21 trebuie sa existe autostrazi, fiindca platim rovinieta. 80 km/h nu este o viteza recomandata cuiva care vrea sa ajunga repede din A in B (DN2 are o astfel de limita in afara localitatilor, exact acolo patruleaza radarele mobile). Atat timp cat se sta la panda cu radarul, orice solutie care sa ne ajute sa evitam amenzile este binevenita.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement