Actualitate
MFP: Datele de identificare pentru peste 13.000 de instituţii publice sunt disponibile online. Informaţii despre şcoli, spitale şi unităţi de administraţie

Ministerul Finanțelor vine cu noi informații despre instituțiile publice din țară. Începând de joi, 28 aprilie, pe www.transparenta-bugetara.gov.ro orice persoană poate găsi fișele a peste 13.700 de etintăți publice. Acestea conțin toate datele de identificare a instituțiilor, de la denumirea completă, codul de identificare fiscală, Trezoreria la care are deschise conturile de cheltuieli până la tipul de activitate, adresele fiscale și de corespondență. Tot aici, cei interesați pot găsi informații despre instituțiile subordonate și cele cărora li se subordonează.
Site-ul www.transparenta-bugetara.gov.ro este cel mai important exercițiu de transparență și de disciplină bugetară din România. Potrivit MFP, este cea mai mare bază de date cu informații despre cca. 13.700 de instituții publice – de la școli, grădinițe, spitale până la ministere, Parlament.
Platforma a fost lansată la începutul lunii martie. De atunci au fost peste 47.700 de accesări unice și peste 62.500 de descărcări de documente. Utilizatorii pot avea acces la toate informațiile despre veniturile și cheltuielile din sectorul public la nivel de detaliu, așa cum au fost acestea aprobate de fiecare ordonator, și la nivel agregat.
sursa: mfinanțe.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News