Connect with us
Publicitate

Eveniment

UPDATE: Mici din carne de pasăre, retraşi din două supermarketuri din Alba. 17 kilograme, sechestrate de inspectorii DSV

Publicat

O cantitate de 17 kilograme de mici din carne de pasăre a fost sechestrată de inspectorii DSV Alba, din două supermarketuri din judeţ. Există suspiciunea că aceasta, produsă de o firmă din judeţul Neamţ şi distribuită în magazinele Kaufland, ar fi infestată cu Salmonella.

Inspectorii DSV Alba au primit o avertizare în sistem intern privind posibilitatea infestării unor loturi de carne de mici distribuite şi în judeţ, s-au deplasat la sediile magazinelor şi au sechestrat cantitatea totală de 17 kilograme. Produsul fusese deja retras de la raft de către reprezentanţii lanţului de supermarketuri şi s-a întocmit proces verbal de sechestru.

În acest caz se aşteaptă concluzia analizelor finale de  laborator de la Bucureşti, în ceea ce priveşte confirmarea sau infirmarea prezenţei microbului Salmonella în acest produs.

În Prahova, Aproximativ 840 de kilograme de carne de mici infestată au fost găsite în magazinele Kaufland din Ploieşti. Inspectorii DSV precizează că a fost emisă o alertă alimentară, iar autorităţile au fost sesizate încă de vineri. O parte din carne a ajuns la consumatori, alta a fost reţinută de poliţie, în total 640 de kilograme ce nu se mai află în depozitul magazinului din Ploieşti.

UPDATE: Potrivit unui comunicat remis de Kaufland agenţiei Mediafax, „în urma verificărilor interne din punct de vedere al siguranţei calităţii efectuate în mod periodic de Kaufland la Centrul Logistic din Ploieşti, s-a constatat, la un singur articol de la un singur furnizor, o suspiciune de infestare cu salmonella. Este vorba de un produs congelat, mici congelaţi Delicia cu carne de pasăre – 1 kilogram, cu termen de valabilitate 23.10.2013”.

Aceştia mai precizează că este vorba despre un articol cu rulaj nesemnificativ în comparaţie cu celelalte produse de carne de mici, ce are totodată o cotă medie de 0,12 la sută pe zi, din vânzarea totală de produse congelate per magazin. Reprezentanţii Kaufland mai atrag atenţia că nu a fost găsită salmonella în carne de mici proaspătă şi că articolele congelate care conţin carne de pasăre sunt predispuse la infestare cu salmonella. „Micii care nu conţin carne de pasăre sunt siguri pentru consum”.

Conform procedurilor, tulpina de salmonella izolată din probele de carne de mici a fost expediată către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti, pentru tipizare. Analizele pentru tipizarea Salmonella spp durează între şapte şi 10 zile (sursa: realitatea.net)

UPDATE1: Potrivit unui comunicat DSVSA, “conform Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, în cadrul controlului oficial, în data de 30.05.2013, au fost prelevate de la un depozit de produse congelate, 5 probe din carne  preparată “ mici”, produsă de o unitate de procesare a cărnii din judeţul Neamţ.

În urma analizelor de laborator efectuate în Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul DSVSA Prahova, în data de 7 iunie, s-a depistat prezenţa Salmonella spp. în probele analizate.

Conform procedurilor, tulpina de Salmonella spp izolată din probele de carne de mici a fost expediată către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti ISPV Bucureşti, pentru tipizare.

Imediat a fost declanşată alerta prin Sistemul de Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje. Din primele date ale anchetei a rezultat că depozitul de produse congelate a recepţionat, în data de 29.04.2013, cantitatea de 840 de kg de carne preparată “mici”. Din această cantitate, până la data de 7 iunie, a fost livrată, în 23 de judeţe, o cantitate de 635 de kilograme.

La data controlului, au fost  reţinute oficial în depozitele din judeţul Prahova 205 kg de produs, care se  aflau în stoc.

De asemenea, DSVSA Prahova a notificat prin SRAFF, DSVSA din judeţele în care a fost distribuit produsul respectiv, care au declanşat, la rândul lor, procedura de reţinere oficială .

Analizele pentru tipizarea Salmonella spp durează între 7 şi 10 zile.

Ancheta este în desfăşurare, iar rezultatele urmează a fi făcute publice după finalizare.”

UPDATE2: ANSVSA a finalizat alerta SRAAF, declanşată în data de 30.05.2013, privind suspiciunea contaminării produsului “Mici cu carne de pasăre Delicia“ cu Salmonella spp.

Analizele pentru tipizare, realizate de Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti, au arătat că serotipurile de Salmonella depistate de laboratorul din cadrul DSVSA Prahova  nu sunt patogene şi nu prezintă risc pentru sănătatea publică.

Cantitatea de produs reţinută oficial de către inspectorii sanitari veterinari, conform procedurilor, până la sosirea buletinului de confirmare emis de Laboratorul Naţional de Referinţă, va fi returnat la producător unde va fi supus unui tratament termic sub supraveghere sanitară veterinară, care să garanteze distrugerea Salmonellei.

Obiectul alertei l-a constituit o cantitate de 840 de kg de mici din carne de pui, din care a fost reţinută într-o primă etapă o cantitate de 205 kg, aflată pe stoc la depozitul din judeţul Prahova.

În timpul desfăşurării alertei s-a constatat, ca urmare a stabilirii trasabilităţii, că 635 de kg din produsul respectiv a fost distribuit în 24 de judeţe. Din această cantitate, inspectorii sanitari veterinari au  identificat şi reţinut oficial 526 de kg, din depozitele şi unităţile de comercializare din judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Bihor, Bucureşti, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Harghita, Dolj, Hunedoara,  Maramureş, Galaţi, Neamţ, Suceava, Iaşi, Prahova, Sălaj, Satu-Mare şi Timiş.

Verificările, efectuate la unitatea de procesare din judeţul Neamţ, au indicat faptul că materia primă nu provenea din România. Operatorul economic a informat furnizorul, iar restul de materie primă existentă în stoc a fost dirijat spre procesare termică, conform procedurii aplicabile în cazul depistării tulpinilor nepatogene de Salmonella spp. în alimente.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate