Connect with us
Advertisement

Eveniment

Micile afaceri făcute de romii din România vor putea primi finanțare de la UE. Câți bani pot fi accesați și în ce fel

Publicat

Microîntreprinderile din comunitățile de romi din România, dar și din alte trei țări balcanice vor putea accesa împrumuturi de până la 25.000 de euro, de la o companie susținută de Fondul de Investiții.

Este vorba despre un proiect care privește integrarea romilor pe piața muncii, un proiect desfășurat la nivel european. Compania în cauză este, compania REDI Economic Development S.A. (REDI), înființată în Luxemburg.

Potrivit starupcafe.ro, REDI este un vehicul de investiții axat pe antreprenorii romi din Europa. Este activă în România prin proiecte din zona ONG.

Compania a semnat marți un acord cu Fondul de Investiții prin care fondul european oferă firmei garanții publice. Astfel, REDI va pune la dispoziție 4,65 milioane euro pentru a îmbunătăți accesul la finanțare pentru antreprenorii care își desfășoară activitatea în comunitățile de romi din România, Bulgaria, Serbia și Macedonia de Nord.

Fondurile vor fi disponibile pentru microîntreprinderile active în comunitățile rome marginalizate, acestea putând contracta împrumuturi de până la 25.000 EUR, a precizat Comisia Europeană.

Vor fi finanțare peste 300 de mici afaceri și vor fi create cel puțin 1.000 de locuri de muncă în cele 4 țări balcanice menționate.

Pe lângă sprijinul financiar, REDI le va oferi și asistență tehnică antreprenorilor, cu scopul de a sprijini informarea acestor comunități de romi și de a înțelege nevoile lor specifice de dezvoltare a întreprinderilor.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, inițiativa va avea un impact puternic asupra comunităților de romi, asigurând finanțare unui numar de peste 300 de întreprinderi mici și crearea a cel putin 1.000 de locuri de muncă.

Fondurile vor fi disponibile pentru microîntreprinderile active în comunitățile rome marginalizate, acestea putând contracta împrumuturi de până la 25.000 de euro.

Pe lângă sprijinul financiar, REDI le va oferi și asistență tehnică antreprenorilor, cu scopul de a sprijini informarea acestor comunități de romi și de a întelege nevoile lor specifice de dezvoltare a întreprinderilor.

Acesta este primul instrument financiar al UE destinat în mod specific comunităților de romi, care va asigura oportunități de angajare favorabile incluziunii și dezvoltarea de produse și servicii financiare specifice pentru acest grup.

„UE este o uniune a egalității: aceasta promovează în mod activ incluziunea socială și economică a persoanelor marginalizate din societățile noastre. Al treilea principiu al Pilonului european al drepturilor sociale este dreptul la șanse egale, un element esențial al unei economii sociale de piață.

Programul EaSI finanțat de UE va contribui la abordarea discriminării care persistă în Uniunea Europeană și le va permite antreprenorilor din comunitățile rome marginalizate să iși îndeplinească ambițiile în materie de afaceri”, a declarat comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement